fbpx
 
Idei mărețe: mai angajați niște polițiști locali ca să ne cocoșeze. Mai băgați și niște subvenții, furați tot! / EDITORIAL

Idei mărețe: mai angajați niște polițiști locali ca să ne cocoșeze. Mai băgați și niște subvenții, furați tot! / EDITORIAL


Ieri, în fugă, am văzut că un consilier local a propus noi angajări la Politia Locală ca să facă razii mai eficiente. Iar primarul Mihai Chirica a spus „da, da, ne gândim să creștem bugetul...".

M-au luat pandaliile. Sunt 356 de polițiști locali la ora asta. Sunt zeci de angajați TESA care freacă mangalul. Corpul polițiștilor trebuie redus masiv, nicidecum suplimentat. Sunt zeci de purtători de chipiu care n-au cu ce-și umple timpul în oraș. Îi văd stând la umbră, scrutând mașinile parcate, păzind poarta școlilor care oricum au propriii paznici, îi văd plimbându-se agale, câte doi, vorbind despre viața lor de familie și despre amintiri din copilărie.

Poliția Locală ne costă 6-7 milioane de euro anual fără niciun scop precis. Costurile cresc de la un an la altul. Cheltuielile cu paradele cailor sunt de-o nesimțire crasă. Dacă analizezi raportul Poliției Locale vezi că în fiecare an dau mii de amenzi de parcare. Nu fac nimic altceva. Îi poți înlocui cu niște parcometre.

Hai să le dăm 10 milioane de euro pe an. 20, ce mai contează! Dacă îi reduci efectivul la jumătate nu se schimbă nimic în oraș. Nu ne afectează cu nimic. N-ar crește infracționalitatea, n-ar înflori traficul ilegal pe străzi, n-ar prolifera Mafia babelor care vând pătrunjel. Dacă lași doar 150 de polițiști la stradă, împărțiți în două ture, ar fi suficient. Ai pune câte 10 polițiști să patruleze în fiecare cartier, în ture de 8 ore. Ar acoperi orice urgență, ar fi în două minute la orice intervenție. Dar ei nu sunt pentru a ne ajuta, ci pentru a profita de un buget public, ei sunt paraziții care trăiesc pe spatele nostru. Unde există niște bani publici ușor de câștigat, apar și camarilele gata să le înghită, apar clanurile de trântori ca niște negi pe piele.

Consiliul Local și administrația Chirica trăiesc în propria bulă a bunăstării lor. Sunt incorigibili. Hai să mai cheltuim niște milioane de euro fără niciun raport precis de eficiență și control al cheltuielilor. E o risipă și o inconștiență generală. Consilierii lui Chirica văd un buget al Iașului pentru a sta pe loc. Pentru a nu face nimic. Să hrănească familiile lor și armatele de tăietori de frunze.

Au tot felul de idei populiste, fără nicio fundamentare economică. Chirica vrea să cheltuie 50 de milioane de euro pe an pentru încălzirea a 20% din populație. E o nebunie! Cu 50 milioane de euro pui 100.000 de centrale. Chirica dă 25 milioane de euro la transport și planul e ca în 10 ani să fie un pic mai bine. Nu face nimic în afară de a hrăni mafia serviciilor publice. Niciun progres, nicio eficiență.

El spune că transportul n-a avut niciodată profit, dar pe vremea comuniștilor IJTL era super-profitabil. Și-n primii ani după Revoluție, RATP aducea profit consistent. Pentru că oamenii erau dependenți de transportul public, era buluceală. Ce trebuie să facă Mihai Chirica nu este să plătească în neștire, ci să facă ieșenii tot mai dependenți de transport, să-i mute în tramvaie și autobuze. Prin rapiditate, confort, frecvență. Dar nu face nimic. În 5 ani a făcut banda unică din Nicolina, după presiuni uriașe.

Bugetul Iasului e o gaură neagră în care, daca aprindem lumina, găsim populațiile de paraziți ai sistemului. Clanuri de bugetari, sute de profitori, totul e pe consum, nimic pe dezvoltare.

Hai să mai angajăm polițiști locali care taie frunze la câini într-un oraș în care în 18 scoli și licee se învață în două schimburi, la nivelul anului 2021! E dezumanizant: în una din patru școli din Iași, elevii învață seara până la 7. Flâmânzi, obosiți, cu lecțiile făcute în grabă. Lui Chirica și majorității sale nu le pasă, ei nu văd prioritățile. Se bat pe umăr în populisme. Cu banii de pe polițiștii locali mai faci o școală în Iași, o dată la doi ani. În 30 de ani n-am construit niciuna de la zero. Să punem copiii primarului, ai viceprimarilor și ai consilierilor locali să învețe după-amiaza. N-ar face-o nicio zi.

Sunt școli în care învață 1.600 de elevi pe un teren de 2.000 mp. E înfiorător. Scoala Normală sta de 15 ani într-o rână, e ca ruinele unei civilizații dispărute. Chirica vorbește ca să se audă, nu mișcă un deget.

De 6 ani n-au făcut PUG-ul ca să poată să fure, deși noi am plătit proiectul cu 2 milioane de euro. Acum îl mai facem o dată, cu aceiași politicieni care n-au plătit pentru hoțiile lor. Chirica spune de doi ani că preia Bd. Poitiers, este incredibil tupeul său și aerul nevinovat pe care-l afișează. N-a avansat un milimetru, nu e în stare să preia un bulevard din Iași de la un guvern care l-ar da și în 3 minute. E doar vorbărie și, pe la spate, milioane de euro tocate. Dă 2 milioane de euro la un club fără nicio performanță. Fură și ei de-acolo, așa se face peste tot. După ce mai cheltuim 10 milioane de euro cu fotbalul, o luăm iarăși de la capăt, așa e schema.

Suntem capturați. Toți banii sunt la ei, fac ce vor. Sute de milioane de euro pentru un stat falimentar, înapoiat, parazitat de clanuri, supradimensionat și exagerat de bugetofag. Suntem un colhoz sovietic condus de niste tovarăși bine hrăniți și cu toți sacii în căruță.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30