fbpx
 

Items filtered by date: Joi, 25 Aprilie 2019

Elevul în vârstă de 13 ani, din Galaţi, a murit după ce a ajuns în comă la spital. El a căzut de la etaj, pe scara interioară a unui hotel din Hunedoara. Băiatul era unul dintre participanţii la olimpiada naţională de matematică şi era însoţit de tatăl său.

Publicat in Educatie
Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader este, începând din cursul zilei de joi, rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza'' din Iaşi, el reluându-şi funcţia din care s-a autosuspendat în perioada în care a fost ministru.

Publicat in Educatie
Un deţinut de la Penitenciarul Focşani care a evadat, joi, în timp ce se afla la un punct de lucru din localitatea Dumbrăviţa, alături de alţi colegi de-ai săi, a fost prins după câteva ore.

Publicat in Moldova
Un student din municipiul reşedinţă a fost adus în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului "Sfântul Spiridon" după ce a căzut de la etajul patru al unui cămin, a informat coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

Publicat in Sanatate
Cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, Fundaţia “Antibiotice Ştiinţă şi Suflet” a venit în ajutorul a 23 familii cu 121 de copii din județul Iași, familii cu situație materială precară, oferindu-le pachete consistente cu alimente tradiţionale, produse de strictă necesitate, pentru curăţenie şi rechizite.

Publicat in Social
Prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, a analizat prezența elevilor la școală, implicarea acestora în activitățile educaționale, evoluția abandonului școlar și  a absenteismului de la ore, aspecte aflate între preocupările Guvernului României, prin Ministerul Educației Naționale și instituțiile județene, prin specialiștii și partenerii implicați. În acest sens, s-au derulat consecvent numeroase programe sociale care au avut rolul și logica lor, cât și un public țintă vizat: Bani de liceu, Euro 200, Rechizite școlare, Tichete pentru grădiniță sau Bursa profesională, programe care în timp  au primit finanțări sporite pentru a exista relevanța necesară în raport cu scopul urmărit, programe care au produs efecte educaționale semnificative.

Publicat in Politica Locala

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, încasează 2 milioane de euro din vânzarea unui teren care a ieşit din proprietatea statului printr-o decizie de retrocedare ilegală, relatează Rise Project. Terenul a ajuns la Ştefănescu după un şir de tranzacţii încheiate la preţuri de faţadă şi a fost vândut de acesta la începutul anului pe 2 milioane de euro, arată sursa citată.


Publicat in Parlament
În Joia Mare este rânduit să prăznuim patru evenimente din Săptămâna Patimilor, primele două făcându-se ziua, iar celelalte două în noaptea de joi spre vineri.

Publicat in Familie
Aproape 60.000 de persoane s-au înscris până în prezent pe listele Episcopiei Romano-Catolice din Iași pentru a participa pe 1 iunie la vizita Suveranului Pontif, Papa Francisc.

Publicat in Social
Comisia Europeană anunță, printr-un purtător de cuvânt, Christian Wigand, că a luat act de modificarea Codurilor Penale în Parlament.

Publicat in Parlament
Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30