fbpx
 

Items filtered by date: Vineri, 07 Februarie 2020

Deputatul Marius Bodea, preşedintele Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că el va fi candidatul formaţiunii politice pentru Primăria Iaşi, şi a ţinut să infirme zvonurile conform cărora primarul Mihai Chirica, acum independent, va candida pentru un nou mandat sub sigla PNL, transmite Agerpres.

Publicat in Administratie Locala
Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial structura noului an școlar.

Publicat in Educatie
Primarul din Olteniţa, Petre Ţone, a acordat un interviu unei televiziuni locale, în care a ridicat mai multe probleme, printre care şi posibilităţile de petrecere a timpului liber în oraş.

Publicat in Administratie Locala
Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu rămân în arest preventiv, după ce Tribunalul Olt a dispus vineri menţinerea acestei măsuri preventive faţă de cei doi inculpaţi.

Publicat in Justitie
Românii care au studiat în străinătate și care vor să se întoarcă, pot să se angajeze sau să își continue studiile mai ușor, fiindcă au fost eliminate taxele de recunoaștere și echivalare a diplomelor, printr-un ordin al ministrului demis al Educației.

Publicat in Educatie
Gripa sezonieră continuă să facă victime în România. Un copil de un an şi 6 luni, diagnosticat cu virusul gripal AH1N1, s-a stins în Terapie Intensivă, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.

Publicat in Sanatate
O profesoară de engleză în vârstă de 33 de ani din Suceava, care s-a reîntors la sfârşitul lunii ianuarie din China, a fost internată, vineri, în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava cu suspiciune de infecţie cu coronavirus, fiind transferată ulterior la Iaşi.

Publicat in Sanatate
11 milioane de euro au plătit ieșenii pentru un proiect al Primăriei, care a condus la creșterea poluării în oraș, creează în continuare haos în trafic și face ca numărul accidentelor rutiere în municipiu să fie din ce în ce mai mare. Sistemul integrat de management al traficului a costat aproximativ 71 milioane lei, iar Primăria a decontat din fonduri UE aproximativ 25 mililoane lei.

Publicat in Politica Locala
Mensa România a intrat în anul 2020 aducând împreună circa 800 de români care se încadrează în primii 2% cei mai inteligenţi oameni, care și-au testat inteligența și care au ales să se alăture organizației.

Publicat in Educatie
Vineri, 07 Februarie 2020 12:57

Dumitru Oprea: Uniunea Europeană după Brexit

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este considerată de unii o greșeală cu posibile consecințe grave, care arată efectele populismului și ale demagogiei. Au apărut deja primele probleme cu care se va confrunta Regatul. Scoția vorbește despre rupere, la care se adaugă problema irlandeză, readusă acum în discuții.

Publicat in Politica Locala
Pagina 1 din 3