fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 

Items filtered by date: Miercuri, 02 Februarie 2022

Senatorul Diana Șoșoacă a susținut un discurs vehement, în Parlament, în timpul ședinței solemnte organizată cu ocazia împlinirii a 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană.

Publicat in Parlament
Tânărul din localitatea Corbu care, fiind sub influenţa drogurilor, a pătruns vara trecută în casa familiei vecinilor săi şi a comis, printre altele, o crimă şi un viol, a fost miercuri condamnat la închisoare pe viaţă de către judecătorii Tribunalului Constanţa.

Publicat in Justitie
Trei poliţişti de frontieră au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi că s-ar fi ajutat reciproc pentru decontarea unor servicii fictive de cazare.

Publicat in Justitie
Patru agenţi de la o firmă de pază din Craiova, cu vârste cuprinse între 24 şi 53 de ani, au fost arestaţi preventiv, după ce au agresat doi bărbaţi într-o benzinărie şi au provocat distrugeri.

Publicat in Justitie
Președintele României, Klaus Iohannis, anunță că în curând, Statele Unite și Franța vor anunța câți militari vor trimite în România.

Publicat in Presedintie
Momente de groază pentru o femeie de 67 de ani din județul Brăila care s-a trezit în casă cu un intrus. Bărbatul de 29 de ani a spart ușa apoi a amenințat-o pe biata femeie să se dezbrace ca s-o violeze.

Publicat in Justitie
Doi tineri din Cluj, de 25 și 32 de ani, au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să vândă 1,5 kilograme de cannabis.

Publicat in Justitie
Poliţiştii de frontieră din Calafat - judeţul Dolj au descoperit, deasupra cabinei unui autocamion condus de un cetăţean turc, mai multe pachete ce conţineau aproximativ 81 de kilograme de substanţă solidă, de culoare maronie, posibil opiu. Cercetările în cauză sunt continuate de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova împreună cu BCCO Craiova, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Publicat in Social
Două persoane au fost găsite decedate, miercuri, lângă un autoturism căzut în Lacul Tarniţa, la o adâncime de 15 metri, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.

Publicat in Social
Medicii de la Compartimentul de Transplant Renal al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon" din Iaşi au efectuat, de la începutul anului, patru intervenţii de transplantare a unui rinichi.

Publicat in Sanatate
Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28            

Cartierul Austriac