Zeci de elevi care au ajuns zilele trecute în mai multe orașe din țară pentru a participa la fazele naționale ale olimpiadelor școlare au reclamat condiții improprii de cazare în căminele unor unități de învățământ. Copiii și părinții lor au reclamat camerele insalubre, mirosul de mucegai, lipsa curățeniei, a apei calde și nu numai. Din păcate, ceea ce s-a întâmplat la centrele de cazare din Craiova, Pitești sau alte orașe din țară unde au fost înregistrate reclamații, nu este o întâmplare, ci este un fapt constatat de ceva vreme.