fbpx
 
Femeile din Afganistan au organizat un protest rar întâlnit împotriva deciziei talibanilor de a închide saloanele de înfrumusețare.

O fostă deputată afgană a fost ucisă împreună una dintre gărzile sale de corp, în locuinţa sa din Kabul, de bărbaţi înarmaţi, a anunţat duminică poliţia, transmit agenţiile internaţionale de presă. Fratele ei a fost, de asemenea, rănit.

Prinţul Harry a dezvăluit în volumul său de memorii că a ucis 25 de „talibani" atunci când era angajat ca pilot de elicopter pe frontul din Afganistan.

Un bărbat dintr-o comună din Vaslui s-a rănit grav, în timp ce tăia porcul, fiindu-i afectată artera femurală. El a ajuns la spital în şoc hemoragic.

Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat luni în direct la televiziune moartea liderului Al-Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahiri, ucis în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în Afganistan printr-o lovitură cu dronă, o noua lovitură pentru organizaţia teroristă, scrie AFP, conform Agerpres.

În aproape nouă săptămâni de război în Ucraina, Rusia a pierdut la fel de mulți militari cât în cei 9 ani de război în Afganistan.

Războiul lui Vladimir Putin împotriva libertății de exprimare în Rusia a avut parte de o surpriză mare, joi, după ce invitații de la televiziunea susținută de Kremlin au sfidat Moscova.


Poliţiştii de frontieră din vama Nădlac II au depistat trei cetăţeni din Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu confecții metalice.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a povestit într-un interviu pentru G4Media cum s-a desfășurat evacuarea celor156 de colaboratori afgani. El a vorbit despre „scene de un dramatism incredibil” și a dat exemplul consulului român, aflat la aeroport, care a fost salvat de vesta antiglonț de tirurile talibanilor, și despre un grup care a ratat intrarea pe aeroportul din Kabul, deși se afla la doar câțiva metri de una dintre porți.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, miercuri, începând cu ora 16:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale de săptămâna trecută, pe ordinea de zi a şedinţei este inclusă tematica referitoare la situaţia de securitate din Afganistan şi implicaţiile acesteia pentru România.

Pagina 1 din 8

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30