fbpx
 
Un bărbat de 44 de ani din Suceava a fost înjunghiat mortal de fratele său, cu un an mai mic, după ce s-au certat din cauza unor baloți de paie.

Un bărbat în vârstă de 22 de ani a fost reţinut, miercuri, după o şicanare în trafic soldată cu moartea unei persoane şi rănirea gravă a unui copil, în zona localităţii Frătăuţii Vechi.

Un bărbat din localitatea Holda a murit, sâmbătă, împuşcat de vecinul său care încerca să sacrifice o bovină, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

O fabrică de ţigări care funcţiona clandestin, dar şi un camion în care se aflau peste 100.000 de pachete de ţigări au fost descoperite în municipiul Fălticeni, în urma unei acţiuni derulate de poliţiştii din Suceava, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Un primar dintr-o localitate suceveană e căutat de peste 12 ore după ce a provocat un accident de circulație și a fugit.

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a şantajat o femeie din Câmpulung Moldovenesc cu publicarea unor imagini indecente, iar aceasta i-a plătit 20.000 de lei celui care o hărţuia, a informat, duminică, IPJ Suceava.

Un tânăr în vârstă de 17 ani a fost reţinut de poliţişti, miercuri, după ce a ucis prin acte de cruzime un câine şi a rănit un altul, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu. 

Medicii de la Spitalul Județean Suceava au anunțat că tânărul, care a ajuns sâmbătă seara la spital cu o plagă împușcată, a murit după ce starea lui s-a înrăutățit, iar medicii nu i-au mai putut salva viața, informează Monitorul de Suceava. Florin Negură, pasager, într-o mașină al cărei șofer a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, a fost atins de unul din gloanțele trase de polițiști pentru a-l determina pe conducătorul auto să oprească autoturismul.

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Zvoriştea, a fost reţinut şi ulterior plasat sub control judiciar, după ce a folosit iepuri vii pentru a dresa doi câini, au informat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Polițiștii suceveni au intervenit la o sală de jocuri dintr-un mall, după ce un tânăr de 17 ani l-ar fi lovit pe administrator, informează Monitorul de Suceava.

Pagina 1 din 6

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30