fbpx
 
Primarul Costel Hugianu și cei 8 consilieri locali ai comunei Stolniceni-Prăjescu se alătură social-democraților și vor candida din partea PSD la alegerile locale.

Fosta deputată USR Cosette Chichirău anunţă că la locale va candida pe listele partidului „România ECO”, care este înregistrat deja la Tribunal, după ce noua sa formaţiune „CURAJ pentru România” nu a finalizat formalităţile juridice pentru a putea intra în alegeri, transmite News.ro.

Paznicul Primăriei Prunişor din judeţul Mehedinţi, un bărbat de 61 de ani, a fost bătut joi noapte chiar de primarul localităţii.

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, a anunţat miercuri că pleacă din Partidul Naţional Liberal (PNL) şi că va candida la alegerile locale din 9 iunie din partea Partidului Social Democrat (PSD), edilul menţionând pe pagina sa de Facebook că decizia nu a fost una uşoară, însă este "înţeleaptă".

Calculele PSD și PNL pentru Primăria București arată o situație complicată pentru cele două partide, fiecare dintre opțiuni părând să-l favorizeze pe primarul în funcție, Nicușor Dan.

Marți, 12 martie, începe perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie, când vom vota primarii și europarlamentarii. Pentru că sunt alegeri comasate, Guvernul a decis calendarul organizării lor.

Liberalii din Guvernul PNL-PSD au fost pe cale să comită o greșeală electorală care - susțin ei - i-ar fi putut costa pierderea a aproximativ 300 de aleși locali în urma alegerilor locale din 2024.

Alți 3 primari și 22 de consilieri locali PNL din județul Iași vor candida la alegerile locale pe listele Partidului Social Democrat.

PSD-PNL ar obţine 43,7% din voturi la alegerile europarlamentare, AUR - 20,6%, iar Alianţa Dreapta Unită - 13,7%, relevă datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.

Doi primari şi un viceprimar din judeţul Iaşi, membri PNL, vor candida pe listele PSD, a anunţat vineri conducerea filialei ieşene a social-democraţilor.

Pagina 1 din 8