fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Preşedintele CNATDCU, Viorel Barbu, a demisionat, acesta declarând că a renunţat la funcţie în condiţiile în care Senatul a votat legea privind plagiatul, iar el nu vrea să conducă o „instituţie decorativă".

 

„Am comunicat membrilor consiliului și ministrului Educației încă de aseară decizia mea", a declarat, marți, pentru AGERPRES, Barbu.

 

El a explicat că motivul principal al demisiei îl constituie faptul că, în urma amendamentelor adoptate de senatori la Legea educației, CNATDCU va avea "un rol decorativ", fiindu-i retrase toate prerogativele.

 

„Consiliul a ajuns, conform noii legi, un organism decorativ. Practic, nu mai are nicio putere. Personal, nu sunt dispus să pierd vremea", a explicat Barbu.

 

Reamintim că senatorii a respins, luni, cu 90 voturi "pentru", 12 "împotrivă" şi şase abţineri cererea de reexaminare privind Legea de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, fiind menţinute modificările comisiei de învăţământ, prin care acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de Senatul universităţilor, nu de ministrul Educaţiei, CNATDCU rămânând o instanţă de recurs.

 

Proiectul a trecut de Senat, în calitate de for decizional, cu un raport de adoptare în forma iniţială a legii, fiind respinsă cererea de reexaminare a şefului statului, după ce şi la Camera Deputaţilor cererea preşedintelui a fost respinsă, nefiind întrunit numărul necesar de voturi.

 

(Sursa: realitatea.net)


Peste 150 de angajați din Penitenciarul Iași protestează luni 10 octombrie 2016, începând cu ora 9.00, în fața instituției pentru condiții de lucru umane, eliminarea deficitului de personal și a inechităților salariale. La acțiunea de protest participă și colegi din penitenciarele Botoșani, Bacău, Vaslui și Târgu Ocna, care se alătură în susținerea acestor revendicări.

 

Agenții și ofițerii de penitenciare cer să le fie respectate drepturile și cer demisia ministrului Raluca Prună pentru lipsă de profesionalism și incapacitatea de a gestiona sistemul penitenciar și problemele acestuia, dar și pentru modul agesiv și imatur în care înțelege să abordeze dialogul social.

 

Organizatorii protestului spun că la nivelul Penitenciarului Iași s-au efectuat peste 21,000 de ore suplimentare în cursul anului 2016 din cele peste 1,5 milioane înregistrate la nivel național. Personalul a notificat și în acest penitenciar conducerea unității referitor la refuzul de a mai efectua ore suplimentare până când ministrul justiției nu răspunde pozitiv revendicărilor, chiar dacă penitenciarul trebuie să își reducă sever activitatea în perioada următoare din lipsă de personal.

 

Totodată, Penitenciarul Iași se confruntă cu un deficit de personal de aproximativ 250 de angajați, raportat la estimările ANP conform standardelor de personal aprobate; totalul deficitului în sistemul penitenciar fiind de 8.000 de angajați. Până la 4 octombrie 2016 au părăsit sistemul penitenciar 1.318 angajați, și au fost angajați doar 648 de debutanți care însă nu vor putea prelua funcții cu atribuții depline până în vara anului viitor.

 

La nivel național mai sunt organizate luni 10 octombrie 2016 proteste la Penitenciarul Rahova, urmând ca în data de 12 octombrie 2016 să fie pichetat sediul ANP și ulterior, la o dată ce va fi anunțată, sediul Ministerului Justiției. Între timp angajații pregătesc plângeri penale și acțiuni în justiție.

 

 


Preşedintele PNL Vaslui, senatorul Dan Marian, şi-a anunţat joi seara demisia de la conducerea filialei judeţene şi din funcţia de membru al Biroului Politic Naţional al PNL. Senatorul a anunţat totodată că îşi retrage şi candidatura de la alegerile parlamentare din decembrie, Dan Marian fiind desemnat primul pe listă la Senat.

 

Decizia preşeditelui PNL Vaslui de a se retrage din funcţiile de conducere şi din cursa electorala vine ca urmare a punerii acestuia sub acuzare de către DNA într-un dosar, care vizează retrocedarea a peste 500 de hectare de teren, aparţinând fostei societăţi viticole Vidişamp Huşi.

 

Astăzi, procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă senatorului Dan Marian începerea urmăririi penale împotriva sa.

„Având în vedere că astăzi mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat într-un dosar penal, am decis să mă retrag din funcţia de preşedinte al filialei judeţene a PNL şi din cea de membru al BPN. De asemenea, îmi retrag şi candidatura de la alegerile parlamentare. Am luat această decizie pentru că respect decalogul de integritate al PNL, pe care l-am şi votat. Mă voi lupta să îmi demonstrez nevinovăţia, pentru că sunt nevinovat. Evident, sunt supărat, dar nu voi sta cu mâinile încrucişate ci îmi voi concentra toată energia pentru a lupta pentru drepturile mele”, a declarat senatorul Dan Marian.

 

În acest dosar, procurorii DNA cercetează modul în care, în perioada 2005 — 2006, mai mulţi vasluieni, în calitate de moştenitori, au fost puşi în posesie pe terenurile fostei societăţi Vidişamp din Huşi şi care, ulterior, au fost puşi să vândă terenurile la preţuri foarte mici către o societate comercială Vincon Vrancea, controlată la vremea respectivă de omului de afaceri Gigi Neţoiu.

 

Potrivit unor surse judiciare, tranzacţiile ar fi fost coordonate de foştii subprefecţi din acea perioadă, Sergiu Marian şi Doru Cătălin Cupşan, cu sprijinul conducerii Primăriei Huşi şi al conducerii Oficiului Judeţean de Cadastru.

 

(Sursa: adevarul.ro)


130.000 de elevi navetişti au sperat degeaba că scapă de cheltuielile de transport. Proiectul de ordonanţă de urgenţă care prevede decontarea integrală a navetei lor rătăceşte nu se ştie prin ce birouri ministeriale, deşi şcoala a început de trei săptămâni. În consecință, organizaţiile elevilor şi sindicaliştii din Educaţie au cerut demiterea funcţionarilor care întârzie legiferarea actului normativ.

 

O familie din comuna Comarna lucrează cu ziua şi strânge greu banii pentru a-şi trimite copii la școală, la Iaşi. Costul abonamentului pentru transport este de aproape 200 de lei lunar.

„E o sumă mare pentru noi în situația în care nu avem salarii, nu avem nimic pentru noi e mare”, a spus Geanina Zmău, mama unui băiat.

 

Răzvan este în ultimul an de liceu şi tot ce îşi doreşte este ca părinţii să îl poată ajuta să ajungă la cursuri.

„A mai scumpit acuma cu 10 lei anul acesta, adică de la an la an cu 10 lei, sper să termin anul acesta”, a spus Răzvan Zmău, elev în clasa a XII-a.

 

Altă familie, aceleaşi probleme.

„Am oprit copilul de la școală anul trecut și a cules cireșe cu mine ca să putem să achităm abonamentul ca am împrumutat și trebuia să dăm înapoi”, a povestit Daniela Panțir.

 

Copilul familiei Panţir s-a întors la şcoală. Dar alţi 35.000 din toată ţara au renunţat în ultimii trei ani.

„Am solicitat la începutul lunii august Guvernului să adopte ordonanţa de urgenţă privind decontarea integrală a navetei. Suntem în a IV-a săptămână de şcoal şi guvernul refuză să adopte ordonanţa”, a spus Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

 

Ministrul Educației a precizat că a semnat ordonanța de urgență.

„Ministerul Educaţiei a semnat mai demult aceasta OUG, împreună cu Vasile Dâncu, din partea MDRAP ului, şi asteptam acum. Documentul se află pe circuitul acesta interministerial”, a spus ministrul Mircea Dumitru.

 

Unde anume s-a blocat nu ştie nici ministrul. Ştie doar că a semnat pentru anularea plafonării decontului la 26 de lei pentru trei kilometrii, aşa cum prevedea o decizie de acum trei ani.

 

(Sursa: digi24.ro)


DNA a început urmărirea penală a liderului PNL Vasile Blaga, pentru trafic de influenţă, în acest dosar fiind urmăriţi penal şi fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă. Procurorii arată că, în perioada 2011-2012, Blaga a primit în trei rânduri, prin interpus, suma totală de 200.000 euro, precum şi 500.000 euro de la Pinalti. Liderul PNL şi-a anunţat demisia din fruntea partidului.

 

Vasile Blaga a anunţat că îşi dă demisia din funcţia de copreşedinte al PNL după ce DNA a dispus începerea urmăririi penal pe numele său, fiind suspectat de trafic de influenţă.

 

„În urma acuzaţiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevinovăţia în faţa instituţiilor abilitate.Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL şi a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac.  Ca atare, voi acţiona în consecinţă şi îmi depun demisia din funcţia de co-preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an“, a anunţat Vasile Blaga, prin intermediul unui comunicat de presă.

 

Liderul PNL a fost pus sub control judiciar miercuri, 28 septembrie, de procurorii DNA Ploieşti. La ieşirea de la audieri, Vasile Blaga a precizat că îşi va dovedi nevinovăţia. În scurr timp, el şi-a dat demisia de la conducerea PNL şi din postura de coordonator al campaniei electorale a partidului.

 

Ancheta procurorilor de la DNA Ploieşti vizează perioada în care politicianul Vasile Blaga, copreşedinte PNL, a ocupat funcţia de secretar general PDL şi senator, în anii 2009-2012. El este investigat în legătură cu acordarea unor contracte din bani publici. Vasile Blaga are calitatea de suspect în acest dosar de trafic de influenţă. „Nu ştiu despre ce este vorba“, a declarat iniţial Blaga la intrarea în instituţie.

 

În acelaşi dosar a fost chemată miercuri, 28 septembrie, şi Elena Udrea la DNA Ploieşti, ea fiind ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului la acea dată a comiterii faptelor. „Era cazul să fie chemaţi şi cei care s-au ocupat de campanie, efectiv. Nu doar eu, care dau de 2 ani cu submsenatul pentru banii din campanie“, a spus Udrea referitor la implicarea lui Blaga.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Olteanu, a solicitat, astăzi, premierului Dacian Cioloş, încetarea detaşării din funcţie, el urmând să candideze din partea PNL la alegerile parlamentare din decembrie, fiind primul pe lista pentru Camera Deputaţilor.

 

„Am primit, din partea Partidului Naţional Liberal, propunerea de a deschide lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din acest an. Această nominalizare mă onorează şi îmi oferă o nouă perspectivă de reprezentare a judeţului, în slujba tuturor celor care cred că vasluienii pot şi merită mai mult. În acest context, am ales să renunţ la funcţia de prefect pentru a preîntâmpina apariţia oricăror suspiciuni la adresa Instituţiei Prefectului, cu privire la activitatea acesteia, în general, şi la organizarea alegerilor parlamentare de la sfârşitul acestui an, în particular”, a precizat Daniel Olteanu, într-un comunicat de presă.

 

El i-a mulţumit premierului pentru Dacian Cioloş „pentru încrederea acordată, pentru colaborarea deosebită, pentru deschiderea reală şi către temele punctuale ale judeţului Vaslui”.

 

„Le mulţumesc şi vasluienilor pentru comunicarea deosebită pe care am avut-o în timpul mandatului meu, le mulţumesc tuturor colegilor din Prefectură şi tuturor colaboratorilor din serviciile deconcentrate, care mi-au oferit sprijinul în proiectele cărora le-am dedicat, în ultimele şapte luni, timpul şi experienţa mea. Sunt convins că aceste proiecte vor continua cu la fel de multă energie”, a mai spus Daniel Olteanu.

 

Olteanu a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Vaslui pe data de 18 februarie 2016, după ce, anterior, deţinuse postul de director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui.

 

(Sursa: radioiasi.ro)


Fostul vicepremier Gabriel Oprea şi-a înregistrat demisia din calitatea de senator, începând cu 1 octombrie. Urmează ca anunţul să fie făcut în plenul Camerei Superioare, iar abia după ce va fi îndeplinită această procedură Oprea va rămâne fără imunitate parlamentară.

 

Gabriel Oprea şi-a depus demisia din funcţia de senator. Aceasta va intra în vigoare la 1 octombrie 2016, se arată în documentul publicat de Oprea pe pagina sa de Facebook.

 

De asemenea, el a postat şi un amplu mesaj în care îşi susţine nevinovăţia:

 

„Dragi prieteni,

Cei care mă cunosc, chiar și cei care nu m-au plăcut niciodată, pot să confirme că am fost și sunt un bun român, că țin cu țara mea, România. Se pare că acest lucru este de neacceptat de către unii. Plătesc de fapt pentru că am îndrăznit să vorbesc despre interesul național, despre valori tradiționale, despre Armată și Biserică, pentru că am îndrăznit să pun tricolorul românesc în ținutul secuiesc, pentru că am încurajat arborarea drapelului. Iată că tot ceea ce am facut din suflet și dintr-un patriotism sincer, așa cum am fost educat în familie și în Armată, se întoarce acum împotriva mea.

 

Unii vor spune că exagerez. Înainte de a face judecăți pripite, uitați-vă la ce se întâmplă în jurul nostru. Veți vedea o campanie susținută de tăiere a oricăror rădăcini cu adevărat românești. Veți vedea luate în râs și ideea de interes național, și ideea de Biserică, și ideea de patriotism. Se spune că în spatele acestei mișcări de deznaționalizare și a protestelor din ultimii ani, nu doar din România și nu doar împotriva mea, stă o rețea de luptători pentru ștergerea identității și a valorilor naționale. Punctul principal pe agenda acestei rețele constă în susținerea oricarei inițiative care slăbește identitatea națională. (...) Nimic nu este întâmplător, atunci când vine vorba despre parcursul României din ultimii ani. A căzut un guvern legitim, a venit un guvern de oameni scoși din jobenul ”european”, s-au fabricat partide și a fost distrus sistematic principiul separării puterilor în stat. Prin acuzații aberante s-au desfăcut guverne, s-au dat jos miniștri, s-au schimbat majorități. Cine crede că este o întâmplare este naiv.

 

 

(...) M-am întrebat adesea ce și cui am greșit. Eu știu că am fost mereu un om corect. Nu am furat, nu am luat mită, nu am făcut afaceri ilegale. Nu am niciun dosar, nicio suspiciune de corupție, nici măcar un articol de presă în care să se spună cu subiect și predicat că aș fi făcut ceva ce intră în categoria faptelor de corupție. Am fost verificat de zeci de ori și mereu concluziile au fost clare: am respectat legea, iar averea mi-am făcut-o pe căi cinstite și verificabile. Această avere mi-am construit-o înainte de a intra în politică și am prezentat-o încă din 2001, fiind primul politician care a făcut acest lucru, într-o vreme în care declarațiile de avere nu erau obligatorii. Nu numai că n-am furat bani de la stat, ci am încercat să fac cât mai mult bine. De altfel, cum poate fi vinovat un șef de instituție care a luptat să doteze pe căi legale Poliția Română cu un număr impresionant de autoturisme. Cum poate fi vinovat de ucidere din culpă un om care era pasager într-un autoturism neimplicat în accident? Această speță, în care pasagerul de pe bancheta din spate este cercetat pentru ucidere din culpă, este cred o premieră mondială.

 

(...) Demisia mea încheie lanțul deciziilor pe care le-am luat cu singurul scop de a se da curs acțiunilor în justite, acțiuni pe care nu le-am obstrucționat niciodată. Am totuși credința fermă că orice om rațional înțelege ca sunt cu totul nevinovat și că, după ce justiția se va pronunța, va înceta și acest val de agresiuni la care am fost supus de atâta amar de vreme", a scris Oprea.

 

(Sursa: realitatea.net)


Generalul Silviu Predoiu, adjunctul directorului SIE, va asigura interimatul la conducerea serviciului până la numirea unui nou șef, după demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu. El ajunge astfel, pentru a patra oară, să conducă interimar Serviciul de Informații Externe. A mai făcut acest lucru și în 2014, după demisia lui Teodor Meleșcanu.

 

Silviu Predoiu (58 de ani) lucrează la SIE din 1990, unde a fost ofițer operativ contraspionaj extern (1990-1993); a participat la o misiune externă de lungă durată (1993-1997); a fost ofițer operativ contraspionaj extern (șef birou, locțiitor șef serviciu, șef serviciu, 1997-2000); șef direcție la combaterea crimei organizate (2000-2002); șef direcție antiterorism (2002-2003); șef direcție la protecție internă (2003-2004); șef direcție la contraspionaj, protecție (2004-2005).

 

Din 18 noiembrie 2005 este adjunct al directorului SIE.

 

A îndeplinit funcția de director interimar al SIE în perioadele 20 iulie-4 octombrie 2006, după demisia lu Gheorghe Fulga; 19 martie-5 decembrie 2007, după plecarea lui Claudiu Săftoiu; 8 februarie-27 februarie 2012, după numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de premier; 23 septembrie 2014-29 iunie 2015, după demisia lui Teodor Meleșcanu.

 

În cadrul SIE, a fost încadrat cu gradul de locotenent-major. A fost înaintat în grad la căpitan (1992), maior (1996), locotenent-colonel (1999), colonel (2002), general de brigadă (2004), general maior (2006), general locotenent (2008), general (2011).

 

În perioada 1985-1990 a lucrat ca inginer geolog la Întreprinderea de Metale Rare din București.

 

(Sursa: digi24.ro)


Vasile Nistor, senator și președinte executiv al ALDE, i-a solicitat astăzi, în plen, șefului său de partid, Călin Popescu Tăriceanu, să-și prezinte demisia atât din funcția de președinte al Senatului, cât și din Parlament.

 

„A venit momentul să demonstrăm că nu toţi suntem la fel. Unii membri ai Camerei superioare sunt anchetaţi sau au dosare penale şi, din acest moment, consider că a venit momentul să demisioneze din funcţiile deţinute în conducerea Senatului, să renunţe la imunitatea parlamentară sau la mandatul de senator, pentru a se pune la dispoziţia justiţiei (...) Domnule Călin Popescu Tăriceanu, consider că aveţi datoria morală, faţă de România, să vă prezentaţi demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, întrucât sunteţi anchetat pentru mărturie mincinoasă şi pentru favorizarea infractorului”, a spus Vasile Nistor, în plenul Camerei Superioare.

 

Senatorul Vasile Nistor a intrat în Parlament, în 2012, sub sigla Partidului Conservator. Anterior, el a fost senator și deputat PDL (PD). Vasile Nistor este la al șaselea mandat de parlamentar.

 

(Sursa: digi24.ro)


Șeful Serviciului de Informații Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, a demisionat.

 

Demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu a ajuns la Cotroceni, iar președintele Klaus Iohannis a acceptat-o, a declarat purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi. Conducerea SIE va fi asigurată de generalul Silviu Predoiu, adjunct al șefului SIE, a adăugat ea.

 

Mădălina Dobrovolschi nu a oferit informații despre motivele demisiei lui MIhai Răzvan Ungureanu și nici dacă a avut loc o întâlnire între președinte și șeful demisionar al SIE.

 

Mihai Răzvan Ungureanu își încheie astfel cel de-al doilea mandat de șef al Serviciului de Informații Externe.

 

A ocupat această funcție pentru prima dată în perioada decembrie 2007 – 2012. A revenit în fruntea SIE în iunie 2015.

 

Timp de câteva luni, în perioada februarie aprilie 2012, a ocupat funcția de premier.

 

Mihai Răzvan Ungureanu este senator de Arad, mandat obţinut din partea ARD, prin redistribuire, la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. În septembrie 2012, Ungureanu s-a înscris în partidul Forţa Civică, unde a candidat la preşedinţia partidului. Mai apoi, a alipit partidul la Alianţa România Dreaptă (ARD), formată din PDL şi PNŢCD. După alegerile parlamentare din 2012, ARD s-a dizolvat. În martie 2013, Forţa Civică şi PNŢCD au reînfiinţat Alianţa Dreptate şi Adevăr. După fuziunea PNL şi PDL, Mihai-Răzvan Ungureanu a devenit prim-vicepreşedinte al noii formaţiuni.

 

Postul de director al SIE era vacant din 22 septembrie 2014, când Teodor Meleşcanu a demisionat din această funcţie pentru a candida la alegerile prezidenţiale, susţinându-l ulterior, în al doilea tur, pe Victor Ponta.

 

(Sursa: realitatea.net)


Pagina 36 din 37

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top