fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

DNA a început urmărirea penală a liderului PNL Vasile Blaga, pentru trafic de influenţă, în acest dosar fiind urmăriţi penal şi fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă. Procurorii arată că, în perioada 2011-2012, Blaga a primit în trei rânduri, prin interpus, suma totală de 200.000 euro, precum şi 500.000 euro de la Pinalti. Liderul PNL şi-a anunţat demisia din fruntea partidului.

 

Vasile Blaga a anunţat că îşi dă demisia din funcţia de copreşedinte al PNL după ce DNA a dispus începerea urmăririi penal pe numele său, fiind suspectat de trafic de influenţă.

 

„În urma acuzaţiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevinovăţia în faţa instituţiilor abilitate.Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL şi a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac.  Ca atare, voi acţiona în consecinţă şi îmi depun demisia din funcţia de co-preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an“, a anunţat Vasile Blaga, prin intermediul unui comunicat de presă.

 

Liderul PNL a fost pus sub control judiciar miercuri, 28 septembrie, de procurorii DNA Ploieşti. La ieşirea de la audieri, Vasile Blaga a precizat că îşi va dovedi nevinovăţia. În scurr timp, el şi-a dat demisia de la conducerea PNL şi din postura de coordonator al campaniei electorale a partidului.

 

Ancheta procurorilor de la DNA Ploieşti vizează perioada în care politicianul Vasile Blaga, copreşedinte PNL, a ocupat funcţia de secretar general PDL şi senator, în anii 2009-2012. El este investigat în legătură cu acordarea unor contracte din bani publici. Vasile Blaga are calitatea de suspect în acest dosar de trafic de influenţă. „Nu ştiu despre ce este vorba“, a declarat iniţial Blaga la intrarea în instituţie.

 

În acelaşi dosar a fost chemată miercuri, 28 septembrie, şi Elena Udrea la DNA Ploieşti, ea fiind ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului la acea dată a comiterii faptelor. „Era cazul să fie chemaţi şi cei care s-au ocupat de campanie, efectiv. Nu doar eu, care dau de 2 ani cu submsenatul pentru banii din campanie“, a spus Udrea referitor la implicarea lui Blaga.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Olteanu, a solicitat, astăzi, premierului Dacian Cioloş, încetarea detaşării din funcţie, el urmând să candideze din partea PNL la alegerile parlamentare din decembrie, fiind primul pe lista pentru Camera Deputaţilor.

 

„Am primit, din partea Partidului Naţional Liberal, propunerea de a deschide lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din acest an. Această nominalizare mă onorează şi îmi oferă o nouă perspectivă de reprezentare a judeţului, în slujba tuturor celor care cred că vasluienii pot şi merită mai mult. În acest context, am ales să renunţ la funcţia de prefect pentru a preîntâmpina apariţia oricăror suspiciuni la adresa Instituţiei Prefectului, cu privire la activitatea acesteia, în general, şi la organizarea alegerilor parlamentare de la sfârşitul acestui an, în particular”, a precizat Daniel Olteanu, într-un comunicat de presă.

 

El i-a mulţumit premierului pentru Dacian Cioloş „pentru încrederea acordată, pentru colaborarea deosebită, pentru deschiderea reală şi către temele punctuale ale judeţului Vaslui”.

 

„Le mulţumesc şi vasluienilor pentru comunicarea deosebită pe care am avut-o în timpul mandatului meu, le mulţumesc tuturor colegilor din Prefectură şi tuturor colaboratorilor din serviciile deconcentrate, care mi-au oferit sprijinul în proiectele cărora le-am dedicat, în ultimele şapte luni, timpul şi experienţa mea. Sunt convins că aceste proiecte vor continua cu la fel de multă energie”, a mai spus Daniel Olteanu.

 

Olteanu a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Vaslui pe data de 18 februarie 2016, după ce, anterior, deţinuse postul de director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui.

 

(Sursa: radioiasi.ro)


Fostul vicepremier Gabriel Oprea şi-a înregistrat demisia din calitatea de senator, începând cu 1 octombrie. Urmează ca anunţul să fie făcut în plenul Camerei Superioare, iar abia după ce va fi îndeplinită această procedură Oprea va rămâne fără imunitate parlamentară.

 

Gabriel Oprea şi-a depus demisia din funcţia de senator. Aceasta va intra în vigoare la 1 octombrie 2016, se arată în documentul publicat de Oprea pe pagina sa de Facebook.

 

De asemenea, el a postat şi un amplu mesaj în care îşi susţine nevinovăţia:

 

„Dragi prieteni,

Cei care mă cunosc, chiar și cei care nu m-au plăcut niciodată, pot să confirme că am fost și sunt un bun român, că țin cu țara mea, România. Se pare că acest lucru este de neacceptat de către unii. Plătesc de fapt pentru că am îndrăznit să vorbesc despre interesul național, despre valori tradiționale, despre Armată și Biserică, pentru că am îndrăznit să pun tricolorul românesc în ținutul secuiesc, pentru că am încurajat arborarea drapelului. Iată că tot ceea ce am facut din suflet și dintr-un patriotism sincer, așa cum am fost educat în familie și în Armată, se întoarce acum împotriva mea.

 

Unii vor spune că exagerez. Înainte de a face judecăți pripite, uitați-vă la ce se întâmplă în jurul nostru. Veți vedea o campanie susținută de tăiere a oricăror rădăcini cu adevărat românești. Veți vedea luate în râs și ideea de interes național, și ideea de Biserică, și ideea de patriotism. Se spune că în spatele acestei mișcări de deznaționalizare și a protestelor din ultimii ani, nu doar din România și nu doar împotriva mea, stă o rețea de luptători pentru ștergerea identității și a valorilor naționale. Punctul principal pe agenda acestei rețele constă în susținerea oricarei inițiative care slăbește identitatea națională. (...) Nimic nu este întâmplător, atunci când vine vorba despre parcursul României din ultimii ani. A căzut un guvern legitim, a venit un guvern de oameni scoși din jobenul ”european”, s-au fabricat partide și a fost distrus sistematic principiul separării puterilor în stat. Prin acuzații aberante s-au desfăcut guverne, s-au dat jos miniștri, s-au schimbat majorități. Cine crede că este o întâmplare este naiv.

 

 

(...) M-am întrebat adesea ce și cui am greșit. Eu știu că am fost mereu un om corect. Nu am furat, nu am luat mită, nu am făcut afaceri ilegale. Nu am niciun dosar, nicio suspiciune de corupție, nici măcar un articol de presă în care să se spună cu subiect și predicat că aș fi făcut ceva ce intră în categoria faptelor de corupție. Am fost verificat de zeci de ori și mereu concluziile au fost clare: am respectat legea, iar averea mi-am făcut-o pe căi cinstite și verificabile. Această avere mi-am construit-o înainte de a intra în politică și am prezentat-o încă din 2001, fiind primul politician care a făcut acest lucru, într-o vreme în care declarațiile de avere nu erau obligatorii. Nu numai că n-am furat bani de la stat, ci am încercat să fac cât mai mult bine. De altfel, cum poate fi vinovat un șef de instituție care a luptat să doteze pe căi legale Poliția Română cu un număr impresionant de autoturisme. Cum poate fi vinovat de ucidere din culpă un om care era pasager într-un autoturism neimplicat în accident? Această speță, în care pasagerul de pe bancheta din spate este cercetat pentru ucidere din culpă, este cred o premieră mondială.

 

(...) Demisia mea încheie lanțul deciziilor pe care le-am luat cu singurul scop de a se da curs acțiunilor în justite, acțiuni pe care nu le-am obstrucționat niciodată. Am totuși credința fermă că orice om rațional înțelege ca sunt cu totul nevinovat și că, după ce justiția se va pronunța, va înceta și acest val de agresiuni la care am fost supus de atâta amar de vreme", a scris Oprea.

 

(Sursa: realitatea.net)


Generalul Silviu Predoiu, adjunctul directorului SIE, va asigura interimatul la conducerea serviciului până la numirea unui nou șef, după demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu. El ajunge astfel, pentru a patra oară, să conducă interimar Serviciul de Informații Externe. A mai făcut acest lucru și în 2014, după demisia lui Teodor Meleșcanu.

 

Silviu Predoiu (58 de ani) lucrează la SIE din 1990, unde a fost ofițer operativ contraspionaj extern (1990-1993); a participat la o misiune externă de lungă durată (1993-1997); a fost ofițer operativ contraspionaj extern (șef birou, locțiitor șef serviciu, șef serviciu, 1997-2000); șef direcție la combaterea crimei organizate (2000-2002); șef direcție antiterorism (2002-2003); șef direcție la protecție internă (2003-2004); șef direcție la contraspionaj, protecție (2004-2005).

 

Din 18 noiembrie 2005 este adjunct al directorului SIE.

 

A îndeplinit funcția de director interimar al SIE în perioadele 20 iulie-4 octombrie 2006, după demisia lu Gheorghe Fulga; 19 martie-5 decembrie 2007, după plecarea lui Claudiu Săftoiu; 8 februarie-27 februarie 2012, după numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de premier; 23 septembrie 2014-29 iunie 2015, după demisia lui Teodor Meleșcanu.

 

În cadrul SIE, a fost încadrat cu gradul de locotenent-major. A fost înaintat în grad la căpitan (1992), maior (1996), locotenent-colonel (1999), colonel (2002), general de brigadă (2004), general maior (2006), general locotenent (2008), general (2011).

 

În perioada 1985-1990 a lucrat ca inginer geolog la Întreprinderea de Metale Rare din București.

 

(Sursa: digi24.ro)


Vasile Nistor, senator și președinte executiv al ALDE, i-a solicitat astăzi, în plen, șefului său de partid, Călin Popescu Tăriceanu, să-și prezinte demisia atât din funcția de președinte al Senatului, cât și din Parlament.

 

„A venit momentul să demonstrăm că nu toţi suntem la fel. Unii membri ai Camerei superioare sunt anchetaţi sau au dosare penale şi, din acest moment, consider că a venit momentul să demisioneze din funcţiile deţinute în conducerea Senatului, să renunţe la imunitatea parlamentară sau la mandatul de senator, pentru a se pune la dispoziţia justiţiei (...) Domnule Călin Popescu Tăriceanu, consider că aveţi datoria morală, faţă de România, să vă prezentaţi demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, întrucât sunteţi anchetat pentru mărturie mincinoasă şi pentru favorizarea infractorului”, a spus Vasile Nistor, în plenul Camerei Superioare.

 

Senatorul Vasile Nistor a intrat în Parlament, în 2012, sub sigla Partidului Conservator. Anterior, el a fost senator și deputat PDL (PD). Vasile Nistor este la al șaselea mandat de parlamentar.

 

(Sursa: digi24.ro)


Șeful Serviciului de Informații Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, a demisionat.

 

Demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu a ajuns la Cotroceni, iar președintele Klaus Iohannis a acceptat-o, a declarat purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi. Conducerea SIE va fi asigurată de generalul Silviu Predoiu, adjunct al șefului SIE, a adăugat ea.

 

Mădălina Dobrovolschi nu a oferit informații despre motivele demisiei lui MIhai Răzvan Ungureanu și nici dacă a avut loc o întâlnire între președinte și șeful demisionar al SIE.

 

Mihai Răzvan Ungureanu își încheie astfel cel de-al doilea mandat de șef al Serviciului de Informații Externe.

 

A ocupat această funcție pentru prima dată în perioada decembrie 2007 – 2012. A revenit în fruntea SIE în iunie 2015.

 

Timp de câteva luni, în perioada februarie aprilie 2012, a ocupat funcția de premier.

 

Mihai Răzvan Ungureanu este senator de Arad, mandat obţinut din partea ARD, prin redistribuire, la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. În septembrie 2012, Ungureanu s-a înscris în partidul Forţa Civică, unde a candidat la preşedinţia partidului. Mai apoi, a alipit partidul la Alianţa România Dreaptă (ARD), formată din PDL şi PNŢCD. După alegerile parlamentare din 2012, ARD s-a dizolvat. În martie 2013, Forţa Civică şi PNŢCD au reînfiinţat Alianţa Dreptate şi Adevăr. După fuziunea PNL şi PDL, Mihai-Răzvan Ungureanu a devenit prim-vicepreşedinte al noii formaţiuni.

 

Postul de director al SIE era vacant din 22 septembrie 2014, când Teodor Meleşcanu a demisionat din această funcţie pentru a candida la alegerile prezidenţiale, susţinându-l ulterior, în al doilea tur, pe Victor Ponta.

 

(Sursa: realitatea.net)


Valentin Mircea rămâne în funcţia de şef al Corpului de control, până la finalul mandatului Cabinetului, anunţă purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu. El a precizat că şeful Corpului de control îşi anunţase intenţia de a pleca din Executiv, înainte de declaraţiile pe care le-a făcut şi care priveau reacţia autorităţilor în cazul unui cutremur.

 

Luni dimineaţă surse politice precizau că Mircea urma şi-a dat demisia. Decizia ar fi avut loc înainte după ce acesta să critice pe Facebook reacţia slabă a autorităţilor la cutremurul de vineri noapte, spunând că nu şi-au făcut treaba corespunzător, la fel ca şi posturile de televiziune, care difuzau reluări şi nu au liniştit populaţia. Ulterior, el a şters acea postare şi a scris că „în curând va reveni în mediul privat".

 

 


Şeful Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, va părăsi funcţia guvernamentală începând cu data de 1 octombrie. Acesta a stârnit numeroase controverse în ultimele zile după ce a criticat reacţia instituţiilor statului în urma cutremurului de sâmbătă. Ulterior, Valentin  Mircea a decis să blocheze accesul la pagina sa de Facebook.

 

„Vreau să rămân un om normal, un cetățean. Spun ceea ce gândesc și atât. Uneori, mai pătimaș. Probabil că uneori greșesc. Emit aprecieri, nu adevăruri absolute", scria Valentin Mircea pe reţeaua de socializare. Acesta anunţă şi că în curând va reveni în mediul privat.

 

„Concluzia preliminară: instituţiile statului român au note maxime la simpozioane şi umflat muşchii, dar nu vă bazaţi pe ele când va lovi un mare cutremur. Mass-media şi mai ales televiziunile sunt odioase: ore întregi nici măcar nu au oferit vreo informaţie elementară despre cutremur şi nu au liniştit oamenii", a fost postarea controversată făcută de Mircea Valentin care a atras numeroase reacții critice.

 

Demisia a fost depusă înainte de a provoca scandalul privind reacția autorităților în caz de cutremur.

 

(Sursa: b1.ro)


David Cameron, fostul prim ministru britanic, a anunţat că va demisiona din Parlament, ceea ce va conduce la organizarea de alegeri anticipate pentru mandatul din Witney, în Oxfordshire.

 

Cameron a demisionat din funcţia de premier în urma referendumului din iunie prin care britanicii au decis ca Regatul Unit să iasă din Uniunea Europeană (UE) şi a fost înlocuit de Theresa May, scrie News.ro.

 

El a anunţat iniţial că îşi va duce la capăt mandatul de parlamentar, până la următoarele alegeri generale.

 

Cameron, în vârstă de 49 de ani, reprezintă Witney din 2001. El a devenit lider în Partidul Conservator în 2005, iar începând din 2010 a deţinut, timp de şase, ani funcţia de premier.

 

(Sursa: realitatea.net)


Pentru a şasea oară în şase ani, fostul şef al Poliţiei Neamţ încearcă să promoveze examenul şi să devină avocat definitiv.

 

Aurelian Vasea Şoric, fostul şef al IPJ Neamţ, devenit celebru după scandalul declanşat în noiembrie 2010 (asasinatul de la Café Latino) care s-a lăsat cu destituiri la vârful Poliţiei (inclusiv a sa), încearcă din nou să devină avocat. Chiar dacă a ratat până acum cinci examene la admiterea în profesie şi unul la intrarea în magistratură, Şoric nu pare descurajat şi va susţine luni, 12 septembrie, o nouă testare, informează „Adevărul”.

 

Numele său apare între cei 160 de candidaţi din ţară care vor da examen pentru a deveni avocaţi definitivi şi este singurul din această listă care a ales să profeseze în cadrul Baroului Neamţ, drept pentru care va susţine testul la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, Centru teritorial pe zona judeţelor din Moldova.

 

Pentru a fi admis, fostul şef al Poliţiei va trebui să răspundă corect la minim 70 de întrebări din totalul de 100 ce alcătuiesc un test grilă, ceea ce echivalează cu media 7. O altă condiţie este să obţină cel puţin 10 puncte la fiecare disciplină în parte din cele cinci care alcătuiesc materia de examen, respectiv Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; Drept Civil; Drept procesual civil; Drept Penal şi Drept procesual penal.

 

Precedentele sale încercări au fost însă departe de exigenţele examinatorilor: în 2016 a fost respins cu 50 de puncte (media 5), la examenul din 2014 a luat 4, iar cel mai aproape de a reuşi a fost în anul 2013 (6,16). La primele două tentative de admitere în avocatură (în anii 2011 şi 2012), calificativele obţinute au fost de asemenea modeste, adică medii de 4,34 şi 5,65. Atunci, el optase pentru un post de avocat defintiv în Baroul Iaşi. În 2013, fostul şef al IPJ Neamţ a avut şi o încercare de a intra în magistratură, la categoria celor care au cel puţin cinci ani vechime în domeniu. Şoric a fost eliminat însă chiar după prima probă de examen, nereuşind să obţină minim media 7. A fost notat chiar la debutul examenului cu 35 de puncte, echivalentul notei 3,50.

 

Şoric a fost demis din Poliţie după asasinarea cămătarului nemţean Gheorghiţă Mararu de către Cristian Chilat, zis Falău. Incidentul s-a petrecut pe 14 noiembrie 2010, în barul Café Latino, din Piatra Neamţ. La câteva zile după crimă, Şoric le-a luat apărarea cămătarilor într-o conferinţă de presă.

 

„De ce e atât de interlop Mararu? Pentru că dădea bani la oameni şi le lua camătă? Câţi nu dau bani? Sunt procurori care dau bani…“.

 

La baza destituirii sale au stat şi neregulile din activitatea de la comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ constatate de Corpul de Control al ministrului de Interne din acea perioadă, Traian Igaş. După ce a fost destituit, Aurelian Vasea Şoric a atacat în instanţă decizia, dar a pierdut procesul.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Pagina 37 din 38

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top