fbpx
 
A fost scandal, joi, în şedinţa de Consiliu Local de la Focşani, unde reprezentanţii Puterii şi ai Opoziţiei s-au certat zeci de minute. În vacarmul creat, unul dintre consilieri i-a cerut unui cetăţean care asista la discuţii să ia pistolul şi să-i împuşte pe adversarii politici.

Consilierii județeni PNL nu vor participa la ședința ordinară a Consiliului Județean Iași convocată pentru data de mâine, 29 mai 2019, la Ruginoasa, decizie motivată de organizarea improprie și iresponsabilă a prim-consilierului județean, Maricel Popa. Este a doua oară în patru luni când Maricel Popa convoacă o ședință la Ruginoasa încercând, prin mijloace lipsite de etică profesională, să obțină girul pentru un proiect ce nu poate fi decât o ambiție mai degrabă de natură personală.

Şedinţa de guvern, care urma să aibă loc luni şi în timpul căreia urma să se adopte ordonanţa de urgenţă privind plafoanele bugetare, a fost amânată pentru marţi, la ora 14.00, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Plenul Camerei Deputaţilor în care urma să fie votată moţiunea simplă la adresa lui Tudorel Toader a fost suspendat din lipsă de cvorum. Grupul PSD din Camera Deputaţilor a stabilit anterior să nu voteze împotriva moţiunii simple a Opoziţiei la adresa ministrului Justiţiei Tudorel Toader, au precizat surse pentru MEDIAFAX.

Peste 200 de membri ai sindicatului Sanitas din regiunea de Nord Est au protestat astăzi în fața Prefecturii Iaşi. Protestul a coincis cu ședința directorilor de spitale din zona Moldovei, ședință la care reprezentanți ai Ministerului Sănătății au discutat consecințele aplicării masterplanului în următoarea perioadă.

Consilierii PSD au boicotat ședința de astăzi a Consiliului Local (CL) Iași. Primarul avertizează că vor fi alegeri anticipate.

Președinele  Maricel Popa este consternat de atitudinea infantilă a Primarului Iaşului: „Minciuna are picioare scurte, domnule Chirica! După ce aţi clamat sprijin financiar pentru Institutul Inimii, aţi uitat să participaţi la o şedinţă crucială pentru efectuarea reparaţiilor de la sediul afectat de incendiu. Culmea, clădirea aparţine chiar Primăriei!”

Senatoarea PNL Iulia Scântei, membră a Comisiei speciale parlamentare pentru celebrarea Marii Uniri, a anunțat că următoarea ședință a acestei comisii va avea loc la Iași, în 29 martie.

 


Grupurile parlamentare reunite ale PSD şi ALDE se întâlnesc, duminică, într-o şedinţă comună la care va participa şi premierul desemnat Viorica Dăncilă.

Potrivit secretarului general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, la reuniune vor fi prezenţi şi liderii de organizaţii PSD, şedinţa având un caracter pregătitor în perspectiva zilei de luni, când urmează a fi audiaţi miniştrii, iar noul guvern – supus votului de învestitură.

Premierul desemnat, Viorica Dăncilă a discutat, sâmbătă, cu miniştrii în funcţie şi cu cei validaţi de conducerea PSD pentru un nou portofoliu, întâlnirea având ca obiectiv principal stabilirea strategiei de comunicare.

Vineri, Dăncilă a prezentat, la finalul şedinţei Comitetului Naţional Executiv, lista validată a noului Guvern. Cabinetul Dăncilă va avea patru vicepremieri – Paul Stănescu (PSD), Ana Birchall (PSD), Graţiela Gavrilescu (ALDE) şi Viorel Ştefan (PSD) – fără portofoliu.

Tot vineri, Biroul Politic Central al ALDE a validat, prin vot, în unanimitate, lista cu propunerile de miniştri din partea acestei formaţiuni politice pentru Cabinetul Dăncilă, dintre cei patru membri ai Guvernului Tudose urmând să fie înlocuit doar ministrul Energiei, Toma Petcu, cu deputatul Anton Anton.

Plenul comun al Legislativului este programat să înceapă luni, la ora 15,00, după ce, în cursul dimineţii, de la ora 8,00, vor avea loc, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, audierile miniştrilor propuşi să facă parte din Cabinetul Dăncilă.

(Agerpres/FOTO arhivă fn24.ro)


UPDATE ora 11:20 – Ședința plenului Parlamentului în care se dezbate și se supune la vot moțiunea de cenzură, intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, a început.

Sunt prezenți, la începutul ședinței, 274 de parlamentari.

La dezbateri participă și premierul Mihai Tudose și membri ai Guvernului, printre care Tudorel Toader, Olguța Vasilescu, Ilan Laufer, Liviu Pop, Marcel Ciolacu.


Moțiunea de cenzură depusă de PNL și USR, intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, va fi dezbătută și supusă votului joi, de la ora 11,00, după cum au decis Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului.

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat miercuri că a fost majorat și timpul de dezbatere. „Eu voi fi prezent și colegii noștri vor fi prezenți. Am și majorat timpul de dezbatere propus cu 50%. Ceea ce zic că este bine, pentru a da mai multă consistență unei dezbateri democratice importante. Vom fi prezenți. Nu am hotărât să nu votăm, dar, întâi de toate, vreau să ascultăm și argumentele celor de la Opoziție când prezintă moțiunea, în dezbateri. Va fi foarte interesant să vedem ce argumente au, pentru că mi se pare că este mai degrabă un exercițiu de imagine. PNL știe că are zero șanse ca această moțiune să treacă, dar vor să arate că se agită, și fără rost”, a declarat Tăriceanu, la Parlament.

Parlamentarii UDMR se vor abține la moțiunea de cenzură inițiată de PNL și USR. „Am analizat textul moțiunii de cenzură, știind că orice decizie poți să o iei în funcție de text. Am informat colegii mei despre discuția purtată cu Raluca Turcan și Iulian Dumitrescu, la solicitarea lor, săptămâna trecută și am analizat tot ce înseamnă în acest moment moțiunea de cenzură, conținutul moțiunii de cenzură, oferta celor care au inițiat moțiunea de cenzură, dacă propun ceva în locul guvernului actual, în locul programului de guvernare și am constatat că nu există, la concluzii, altceva decât un deficit de 3%, chiar e necesar să nu avem un deficit mai mare de 3%, transparență și reducerea birocrației, dar nu nume de premier, nu direcția în care vor să ducă țara, nu politici publice în sectoarele cele mai importante și nu elemente din programul de guvernare, măcar baza pe care se poate construi un program de guvernare. În aceste condiții e greu să susții o astfel de moțiune de cenzură, e aproape imposibil”, a declarat marți președintele UDMR, Kelemen Hunor, după ședința grupurilor reunite ale parlamentarilor Uniunii.

Moțiunea de cenzură inițiată de PNL și USR împotriva Guvernului Tudose și intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă” a fost citită luni în plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului. Documentul a fost depus la Parlament vinerea trecută. Moțiunea este semnată de 148 de parlamentari PNL, USR, PMP și de deputații neafiliați Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin.

PNL și USR solicită, prin moțiunea de cenzură „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, retragerea încrederii acordate Guvernului Tudose, pentru a se opri „distrugerea economiei”, „atacul la Justiție” și scoaterea României din Uniunea Europeană.

„Actuala guvernare PSD — ALDE a reușit într-un timp record să provoace un haos generalizat în toate domeniile vitale — de la sănătate și educație, la fiscalitate, justiție sau infrastructură. În mai puțin de un an, guvernarea PSD — ALDE a aruncat la coșul de gunoi promisiunile făcute în campanie și, odată cu ele, speranțele românilor într-un trai mai bun”, susțin semnatarii moțiunii.

Potrivit documentului, „beneficiile unei creșteri economice substanțiale au fost anulate de măsurile populiste și haotice luate în economie de cuplul de economiști de renume mondial Dragnea — Tudose împotriva mediului de afaceri și a contribuabililor onești din această țară”.

Programul de guvernare a fost „o iluzie”, iar actuala guvernare a devenit „ilegitimă prin minciună”, afirmă parlamentarii PNL și USR. Conform acestora, Liviu Dragnea și Mihai Tudose au mințit angajații din sectorul public cu creșteri salariale de 25% care se dovedesc a fi „praf în ochi” și nu au spus nimic în campania electorală despre mutarea contribuțiilor sau de „furtul de proprietate declanșat din Pilonul II de pensii”.

Semnatarii moțiunii adaugă că actuala guvernare a „bulversat” pe toată lumea cu modificările aduse Codului fiscal. Parlamentarii PNL și USR susțin totodată că actuala guvernare a eliminat plafonarea contribuțiilor sociale, a plafonat indemnizațiile pentru creșterea copilului, a reintrodus supraacciza la carburanți, a majorat taxarea contractelor part-time.

Ei mai susțin că Liviu Dragnea „insistă” să atace independența Justiției.

Conform moțiunii, dacă există un „stat paralel” acesta este patronat de Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu. „Dacă există un stat paralel, domnule Dragnea, domnule Tăriceanu, acela este cu certitudine patronat de dumneavoastră. Este statul în care domnesc hoția și înșelăciunea, statul în care nu dumneavoastră trebuie să fiți în slujba poporului, ci poporul și instituțiile statului trebuie să vă fie supuse și obediente. Domnule Dragnea, statul paralel este cel pe care dumneavoastră îl puneți la cale, statul în care liderul partidului de guvernare este acuzat de organizarea unui grup infracțional, iar tripleta odioasă Florin Iordache — Eugen Nicolicea — Șerban Nicolae conduce asaltul la instituțiile judiciare pentru schimbarea șefilor de parchete și închiderea dosarelor dumneavoastră penale”, mai susțin semnatarii.

Parlamentarii PNL și USR completează că demiterea Guvernului trebuie să ducă imediat și automat la abrogarea ordonanțelor de urgență care au generat „haosul” fiscal și să oprească „atacul” la independența Justiției.

De asemenea, semnatarii moțiunii de cenzură solicită și promovarea unui buget de stat pentru anul 2018 cu o pondere semnificativă a investițiilor și cu un nivel al deficitului substanțial sub 3%, precum și reformarea instituțiilor și companiilor care gestionează aceste investiții publice.

(Agerpres/FOTO arhivă romaniatv.net)


Pagina 3 din 7

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31