fbpx
 
DNA a anunțat luni trimiterea în judecată a lui Cezar Mihail Răduţă, director adjunct al Romsilva, pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Acesta ar fi angajat un paznic de vânătoare care nu întrunea condiţiile legale, iar în schimbul acestui scenariu ar fi primit un teren în Corbeanca, transmite G4Media.

Clipe de groază în partida Danemarca - Finlanda, din cadrul Grupei B a Campionatului European. Decarul danezilor, Christian Eriksen, s-a prăbuşit pe teren şi şi-a pierdut cunoştinţa.

* Caz identic: altui revoluționar instanța i-a respins cererea pentru că Primăria a spus că nu are teren disponibil
*  Legea spune că pământul se dă „în limita posibilităților”, iar șefii Primăriei au motivat că valoarea revendicărilor depășește suprafața disponibilă
* În schimb, la Vasile Chirica, unchiul primarului, GIS Cadastru, serviciul Primăriei, a pus la dispoziție o listă cu sute de terenuri din patrimoniul privat al Iașului
* Acum mai trebuie doar ca un topometrist să-i măsoare hectarul pe care îl cere în extravilan
* Această listă de terenuri nu apăruse în instanță la alte revendicări, răspunsul fiind doar: „Nu avem”
* Primăria îi va putea da Unchiului fie pe Șes Bahlui, unde prețurile au crescut la 25 euro/mp, fie pe Moara de Vânt, unde valoarea este de 200 euro/mp
* Ulterior, primarul va putea spune că respectă o decizie a instanței și că „s-a făcut dreptate”
* Vasile Chirica apare oficial că i-ar fi donat nepotului său 40.000 de euro pentru una din cele 4 vile ale sale

Procesul în care Vasile Chirica, unchiul primarului Mihai Chirica, cere un hectar de teren de la Iași în baza certificatului de revoluționar a fost suspendat la cererea părților, dar a fost deja depusă cerere pentru repunerea pe rol a acțiunii.

* De-a lungul a trei ani, REPORTER DE IAȘI a dezvăluit că preluarea terenului a fost ilegală, de la o firmă falimentară la alta, că obiectul asocierii cu Primăria a fost modificat ilegal, că autorizația de construcție a fost încălcată, că atestatul de edificare al blocului construit ilegal este fals, că vânzarea apartamentelor s-a făcut fără activarea dreptului de preemțiune al Primăriei
* Acum au venit confirmările din partea organelor de anchetă
* Un tupeu incredibil al patronilor BZI, bazat pe concursul primarului Chirica și al viceprimarului Harabagiu
* Momentan, doar Gabriel Harabagiu este anchetat pentru că el a semnat documentele. Mihai Chirica a asistat la această afacere fără să se expună. Șefii Primăriei și patronii BZI s-au constituit într-un Grup Infracțional Organizat

Ancheta DIICOT în Dosarul „Asimionesei-Primărie” urmărește câteva ilegalități flagrante care au dus la un prejudiciu de 2 milioane de lei din bugetul public și la profitul de 1 milion de euro al familiei care deține publicația Bună Ziua Iași (BZI):
- falsificarea cesiunii drepturilor asupra terenului de 1.350 mp din Sărărie de la o firmă falimentară, Delta Press Investment, la Global Impex Distribution. Fără această cesiune, afacerea nu mai era posibilă și terenul s-ar fi întors în patrimoniul public al Iașului
- construirea unui bloc și vânzarea apartamentelor, în locul unei pensiuni, conform contractului de asociere dintre familia Asimionesei și Consiliul Local Iași. Intabularea blocului s-a făcut pe baza procesului verbal de recepție și a certificatului de edificare semnate de fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, sub atenta supraveghe și acordul tacit al primarului Mihai Chirica
- lipsa acordului Primăriei, care avea drept de preemțiune, pentru vânzarea apartamentelor.

* Judecătorul doar l-a mângâiat pe cap cu un „avertisment” pentru falsul din declarația de avere, caz în care Parchetul l-a trimis în judecată
* Bogdan Ciochină menționase în 2017 că a primit gratuit terenul din spatele Spitalului de Recuperare
* În realitate, el a fost cumpărător, plătind 27.000 de euro, mama sa fiind trecută inițial cu un avans de 13.500 de euro într-un antecontract
* Chiar și-așa, terenul este puternic subevaluat, fiind declarată oficial o valoare de 75 euro/mp
* Bogdan Ciochină, agentul de Circulație ajuns samsar imobiliar, mai este trimis în judecată în Dosarul de șpăgi de la Pizzeria Mamma Mia
* I-a fost redeschis și dosarul de furt, în care fostul său socru îl acuză că i-a sustras 190.000 de euro din torpedoul mașinii
* Ciochină este un apropiat al fostului viceprimar, actual city-manager, Gabriel Harabagiu

Bogdan Gabriel Ciochină, agent la Poliția Rutieră Iași, a primit doar „avertisment” din partea unui magistrat care l-a judecat pentru fals în declarația de avere.

Fostul primar al Sectorului 2 al Capitalei Neculai Onţanu a fost condamnat definitiv, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, într-un dosar în care este acuzat că a primit, prin interpuşi, un teren în valoare de 1,4 milioane euro de la omul de afaceri Cristi Borcea, pentru a facilita reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, transmite Agerpres.

* Misteriosul Gelu Lupu este cel mai prost afacerist din lume: a cumpărat un teren, în 2010, cu 30 euro/mp și l-a vândut lui Chirica, în 2012, la jumătate de preț
* Mihai Chirica a luat cu doar 15 euro/mp teren în Aleea Sadoveanu. Interfață a fost mama sa
* 486 mp au costat doar 7.300 euro
* Alături, parcela lipită a fost luată tot în 2012, de la același Gelu Lupu, cu 90 euro/mp
* Mihai Chirica era viceprimar, ceilalți cumpărători, la 90 euro/mp, sunt niște simplu cetățeni
* În Aleea Sadoveanu, în 2006 se cumpăra teren cu 80 euro/mp, iar în 2012 cu 100-130 de euro
* L-am căutat pe Gelu Lupu: nu vrea să dea nicio explicație
* Chirica a vândut ulterior cu 200 euro/mp, iar acum, în 2021, începe lucrările la Vila „Bebelușului”. În martie a cerut autorizație

Demonstrație limpede ca lumina zilei: primarul Mihai Chirica a dosit, pe numele mamei sale, un teren în Copou pe care l-a achiziționat de 6 ori mai ieftin decât prețul pieței.

Pagina 6 din 26

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30