fbpx
Portokal
Rapperul DMX a murit la vârsta de 50 de ani, după ce a suferit un infarct în urma unei supradoze

Rapperul DMX a murit la vârsta de 50 de ani, după ce a suferit un infarct în urma unei supradoze


Rapperul şi actorul american Earl Simmons, cunoscut sub numele de scenă DMX, sau Dark Man X, a murit vineri, la vârsta de 50 de ani, după ce ar fi suferit un infarct în urma unei supradoze, conform relatărilor din media, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Printre cele mai cunoscute melodii ale artistului de succes se numără "Party Up (Up in Here)" şi "X Gon' Give It To Ya".

Cariera sa a fost marcată de probleme cu legea şi condamnări la închisoare.

„Suntem profund întristaţi să anunţăm astăzi că îndrăgitul nostru DMX, pe numele său Earl Simmons, a decedat la vârsta de 50 de ani la White Plains Hospital, înconjurat de familie, după ce în ultimele zile a fost conectat la aparate pentru menţinerea în viaţă", a scris familia rapperului într-un comunicat citat de revista People.

DMX şi-a pierdut cunoştinţa în locuinţa sa, a declarat familia sa, şi a fost transportat la un spital din New York unde, potrivit fostului său manager, a fost conectat la aparate, fără activitate cerebrală.

Publicaţiile specializate în informaţii mondene TMZ şi Billboard au relatat că DMX a suferit un infarct în urma unei supradoze.

Albumul său "And Then There Was X" a fost cel mai bine vândut dintre produsele sale discografice, certificat de cinci ori multi-platină.

DMX a lansat opt albume de studio şi a fost nominalizat la trei premii Grammy.

DMX şi-a adus contribuţia la peste 40 de producţii cinematografice şi de televiziune, printre acestea numărându-se "Belly", "Romeo Must Die", "Cradle 2 the Grave" şi "Exit Wounds".

Potrivit relatărilor din media, el a avut 15 copii.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top