fbpx
 
10 ani de la uciderea lui Osama Bin Laden, liderul Al-Qaeda

10 ani de la uciderea lui Osama Bin Laden, liderul Al-Qaeda


În acest weekend se împlinesc 10 ani de când Osama Bin Laden, organizatorul atacurilor din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite, a fost ucis de forțele americane speciale.

Numele lui Osama Bin Laden şi al rețelei sale teroriste, Al Qaeda, au marcat o perioadă important a politicii SUA de combatere a terorismului.

CNN scrie acum că „Războiul Americii împotriva terorii” este pe cale să intre într-o nouă fază, în condițiile în care președintele Joe Biden a anunţat că se pregăteşte să retragă toate forțele SUA din Afganistan.

Cu toate acestea, Al Qaeda susține că războiul său cu America este departe de a se fi terminat.

Într-un interviu exclusiv pentru CNN, realizat prin intermediari, doi membri ai Qaeda spun că „războiul împotriva SUA va continua pe toate celelalte fronturi, cu excepția cazului în care vor fi expulzați din restul lumii islamice”.

Analiştii consideră anemică, însă, reacţia Al Qaeda.

Americanii au avut nevoie de 10 ani ca să il anihileze pe Osama Bin Laden, acuzat de organizarea atacurilor de la 11 septembrie 2001, în care au murit peste 3.000 de oameni. Atacului din Statele Unite ale Americii i-au urmat altele, în Europa, atribuite tot reţelei Al Qaeda.

 

Sursa: Europa FM


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: