fbpx
Cu COVID-ul la mare! Un grup de 40 de tineri din Vaslui a plecat cu trenul pe litoral: una dintre fete a fost depistată pozitiv

Cu COVID-ul la mare! Un grup de 40 de tineri din Vaslui a plecat cu trenul pe litoral: una dintre fete a fost depistată pozitiv


Autorităţile sanitare din Vaslui sunt în alertă maximă după ce două tinere au fost confirmate cu COVID-19 în urma unui majorat. După petrecere, grupul de aproape 40 de tineri a plecat pe litoral cu trenul, deşi unii dintre ei prezentau semne de boală, iar una dintre fete efectuase testul COVID-19 şi nu primise rezultatele. Ulterior, aceasta a fost găsită pozitiv.

În plină pandemie de COVID-19, o familie din Vaslui a organizat o petrecere de majorat, la care au fost invitaţi aproximativ 40 de tineri. După petrecere, întreg grupul de tineri a plecat pe litoral, la Costineşti. Paradoxal, o parte dintre ei au ales să efectueze deplasarea la mare deşi prezentau semne de răceală, scrie „Adevărul”.

De altfel, una dintre adolescente, fiica unui ambulanţier al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Vaslui, a ajuns pe 31 iulie în Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, fiind adusă de tatăl său, deoarece prezenta semne de răceală. A fost testată pentru COVID-19, apoi a plecat acasă. Nu a mai aşteptat rezultatele testului şi a plecat împreună cu prietenii la mare. Din cauza numărului mare de solicitări, rezultatele testelor COVID-19 nu mai pot fi comunicate pacienţilor în termen de 24 de ore, aşa cum se întâmpla până nu demult.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, la Costineşti, cei aproape 40 de tineri s-au cazat la vile şi la pensiuni particulare. În cursul zilei de 3 august, rezultatele testelor COVID-19 au confirmat că fiica ambulanţierului este infectată cu virusul SARS-CoV-2. În aceeaşi zi, tatăl adolescentei s-a deplasat pe litoral cu o ambulanţă a SAJ Vaslui pentru a-şi aduce fiica la spitalul din Bârlad, unitatea suport pentru pacienţii COVID-19 din judeţul Vaslui.

Adolescenta a fost evaluată de medici şi ulterior a fost izolată la domiciliu, alături de familia sa. Întrebată dacă nu o deranjează faptul că prin gestul ei a pus în pericol sănătatea altor persoane adolescenta a răspuns sec: „Nu!”, completând că şi pe ea a îmbolnăvit-o o altă persoană.

Pe lângă fiica ambulanţierului, o altă tânără prezentă şi ea la majorat şi ulterior pe litoral a primit confirmarea că este infectată cu virusul SARS-Cov-2.

 

Sursa: Adevărul


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top