fbpx
Portokal
Turc cu documente de identitate bulgărești false, oprit la Albița

Turc cu documente de identitate bulgărești false, oprit la Albița


Poliţiştii de frontieră de la Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui cetățean turc asupra căruia au fost descoperite o carte de identitate și un pașaport, similare celor eliberate de autoritățile bulgare, false.

duminică, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz, cetățeanul turc K.N., în vârstă de 37 de ani.

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat o carte de identitate cu însemnele autorităţilor bulgare, pe aceasta fiind  imprimată propria fotografie.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat la control, au fost efectuate verificări specifice, în urma cărora polițiștii de frontieră au stabilit că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals.

„Având în vedere cele constatate, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra bărbatului și a bagajelor acestuia, ocazie cu care, polițiștii de frontieră au mai descoperit într-un rucsac, un pașaport similar celor eliberate de autoritățile bulgare, precum și o carte de identitate și un permis de conducere eliberate de autoritățile din Turcia, toate pe numele K.N. În urma verificărilor specifice efectuate s-a stabilit că pașaportul bulgăresc este, de asemenea, fals, însă documentele turcești sunt valabile.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentele bulgărești prin intermediul unei persoane, achitând suma de 300 de euro și că intenționa să le folosească în Franța”, arată reprezentanții ITPF Iași.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top