fbpx
Portokal
Accident mortal în Suceava: doi oameni prinși sub un microbuz n-au mai putut fi salvați

Accident mortal în Suceava: doi oameni prinși sub un microbuz n-au mai putut fi salvați


Accident mortal, miercuri dimineață, în județul Suceava. Doi oameni au murit după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat, în Pasul Mestecăniș. O ipoteză este că vehiculul ar fi patinat pe o mâzgă formată de un strat de semnițe de floarea soarelului împrăștiate pe carosabil și umezeală.

La fața locului intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și două echipaje SAJ, potrivit Realitatea.net.

În microbuz se aflau opt persoane. Două dintre acestea au fost prinse sub microbuz și au fost extrase de pompieri, dar nu s-a mai purtut face nimic pentru a le salva viața.

Alte două persoane, conștiente, au primit îngrijiri medicale. Una dintre cele două persoane care au primit îngrijiri medicale a fost transportată la spital.

În microbuz se aflau opt persoane care plecau în Franța. Un alt detaliu important este că pe carosabil erau semințe de floarea soarelui, căzute probabil pe timpul nopții dintr-o încărcătură. Semințele de floarea soarelui și umezeală au transformat, probabil, suprafața de rulare într-o capcană mortală, potrivit Monitorul de Suceava.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top