fbpx
Portokal
Sucevean „aghesmuit”, condamnat după ce a bătut un om al bisericii care l-a rugat să nu mai bea lângă monumentul UNESCO

Sucevean „aghesmuit”, condamnat după ce a bătut un om al bisericii care l-a rugat să nu mai bea lângă monumentul UNESCO


Un bărbat a fost condamnat la 10 luni de închisoare după ce a bătut un om al bisericii care l-a rugat să nu mai bea lângă monumentul UNESCO din Pătrăuți.

Un bărbat din localitatea suceveană Pătrăuți a fost condamnat la 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe după ce l-a lovit în plină figură pe cel care i-a cerut să părăsească curtea bisericii, monument istoric, scrie Monitorul de Suceava.

Inculpatul are de prestat 60 de zile de muncă în folosul comunității și de achitat daune de 2.700 de lei.

Incidentul a avut loc în iunie 2019, iar agresorul era într-un grup de patru localnici care consumau alcool în curtea bisericii.

Victima, în vârstă de 29 de ani, era un voluntar care se ocupa de îngrijirea curţii bisericii monument UNESCO. Acesta i-a rugat pe cei patru romi băuți care au intrat în curtea bisericii cu sticle de bere să iasă, spunându-le că sună la 112.

„Nu au vrut să plece şi le-am zis că sun la poliţie, ceea ce am şi făcut. Atunci, unul a venit şi m-a lovit cu pumnul în faţă. Am dat înapoi, ei erau patru şi imediat au mai sărit şi alţii, din curtea vecină. Am fugit acasă, fetiţa s-a speriat foarte tare... ei s-au urcat într-o maşină şi au plecat”, a relatat victima la vremea respectivă.

Construită în anul 1487 de voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, biserica de la Pătrăuţi este cea mai veche păstrată dintre ctitoriile marelui domnitor.

Valoarea deosebită este dată şi de faptul că s-a păstrat parţial şi pictura exterioară şi interioară a bisericii, de asemenea cea mai veche din Moldova.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top