fbpx
Portokal
Pentru un loc de muncă în Cehia! Moldovean prins cu o carte de identitate românească falsă

Pentru un loc de muncă în Cehia! Moldovean prins cu o carte de identitate românească falsă


Poliţiştii de frontieră din Vama Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova, în borseta căruia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă.

„În data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, ca pasager într-un autocar ce venea din Cehia, cetățeanul din Republica Moldova, E.M., în vârstă de 48 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, în urma căruia a fost descoperită ascunsă, într-o borsetă ce aparţinea bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia persoanei în cauză.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond specifice unuia autentic, fiind fals”, se arată în comunicatul ITPF Iași.

Luat la întrebări de oamenii legii, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră în Cehia, prin intermediul unei persoane ale cărei date nu le cunoaște, plătind  suma de 100 de euro. A folosit apoi cartea de identitate pentru a obţine un loc de muncă în Cehia.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top