fbpx
Portokal
Percheziții la medici veterinari din Botoșani anchetați de autoritățile italiene pentru trafic ilicit de animale

Percheziții la medici veterinari din Botoșani anchetați de autoritățile italiene pentru trafic ilicit de animale


Poliţiştii din Botoşani au efectuat percheziţii la locuinţele a doi medici veterinari şi la un cabinet de medicină veterinară din judeţ într-un dosar de trafic ilicit de animale, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, percheziţiile au avut loc la solicitarea autorităţilor italiene.

„Percheziţiile au fost efectuate la persoane din municipiul Botoşani bănuite de comiterea infracţiunilor de trafic ilicit de animale de companie, fals material comis de un funcţionar public, fals materiale comis de persoană privată, uciderea animalelor, abuz de animale şi exercitarea abuzivă a unei profesii", a afirmat Nenişcu.

Potrivit oficialului IPJ, în urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe mijloace materiale de probă care interesează cauza, respectiv terminale mobile şi cartele de telefonie mobilă, precum şi mai multe înscrisuri. Întreaga documentaţie urmează a fi înaintată autorităţilor italiene, în vederea continuării cercetărilor.

Percheziţiile au fost efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor şi cei ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top