fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Foto: Monitorul de Vrancea Foto: Monitorul de Vrancea

Copil de 2 ani aflat pe pervazul unui geam la etajul 1, salvat de pompierii din Focșani


Pompierii au salvat un copil de doi ani aflat pe pervazul unui geam situat la etajul 1 al unui bloc din Focșani. Salvatorii au folosit scara și l-au luat pe băiat de pe marginea geamului.

Incidentul a fost anunțat la 112 de mai mulți trecători care au văzut copilul pe marginea pervazului.

„Un apel primit astăzi, în jurul orei 15:50, prin 112, semnala o astfel de situație de urgență. Trecătorii au alertat pompierii, conștienți de primejdia în care se afla un băiețel ce stătea pe pervazul unui geam situat la etajul 1 al unui bloc din zona gării, municipiul Focșani. Salvatorii au plecat în cea mai mare viteză și în mai puțin de 5 minute de la apel au ajuns la locul indicat. Cu ajutorul unei scări de fereastră din dotarea autospecialei de intervenție au procedat la salvarea copilului, luându-l în brațe și coborându-l la nivelul solului”, au povestit reprezentanții ISU Vrancea.

Copilul a fost văzut de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, prezent la fața locului, care i-a făcut o evaluare medicală.

Băiatul nu a avut nevoie de îngrijiri fiind înapoiat mamei.

 

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top