fbpx
Portokal
Planul roșu de intervenție, declanșat în Bacău: 7 persoane, printre care și doi copii, decedate în urma ciocnirii dintre un microbuz și un autoturism

Planul roșu de intervenție, declanșat în Bacău: 7 persoane, printre care și doi copii, decedate în urma ciocnirii dintre un microbuz și un autoturism


Un accident grav s-a produs duminică dimineaţă pe DN2 Bacău - Adjud, la ieşire din localitatea Răcăciuni, în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz în care se aflau 12 persoane. În cauză a fost declanşat planul roşu de intervenţie.

Şapte persoane au decedat în accidentul produs, duminică, pe DN2 Bacău - Adjud, fiind vorba de 5 adulţi şi 2 copii, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu.

 

Sunt 12 persoane implicate, 7 decedate (5 adulţi şi 2 minori), 5 transportate la Spitalul de Urgenţă Bacău - 1 minor şi 4 adulţi", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

 

În autoturism erau cinci persoane - 2 adulţi şi 3 minori, iar în microbuz 7 persoane adulte.

 

Potrivit ISU, au decedat un adult şi doi minori din autoturism şi patru adulţi din microbuz.

 

Potrivit IGSU, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la faţa locului salvatorii de la nivelul judeţului Bacău intervin cu 1 autospecială de descarcerare, 1 autospeciala de stingere, 5 ambulanţe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple şi 6 ambulanţe ale serviciului judeţean de ambulanţă.

 

În sprijin au fost alocate 1 autospecială de transport personal şi victime multiple de la ISU Galaţi, iar de la ISU Vrancea 1 autospecială de descarcerare grea, 1 autospecială de stingere şi 1 ambulanţă SMURD.

 

De asemenea, a fost solicitat şi elicopterul SMURD.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top