fbpx
Print this page
Fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, arestat preventiv pentru 30 de zile

Fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, arestat preventiv pentru 30 de zile


Fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, Alexandru Pînzari, reținut vineri în dosarul fostei Direcții nr.5 a MAI, a primit 30 de zile de arest, transmite Ziarul de Gardă, citat de G4Media.

Pînzari se declară nevinovat și spune că dosarul este făcut la comandă.

Alexandru Pînzari a fost reținut pe 30 iulie, după efectuarea unor percheziții în automobilul și domiciliul acestuia, de unde au fost ridicate dispozitive electronice și înscrisuri.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), Alexandru Pînzari este bănuit că ar fi comis anumite fapte infracționale în perioada în care era șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP).

După reținere, pe pagina de Facebook a lui Alexandru Pînzari a fost postat un mesaj, prin intermediul familiei sale, în care el spune că răspunde de fiecare acțiune și este responsabil doar de ceea ce a făcut, nu de ceea ce „li se pare unora”.

„Pe cazul dat, legislația nu am încălcat, iar tot ceea ce trebuie să comunic celor care gestionează cazul voi comunica și voi fi maxim transparent și deschis. Ar fi bine sa nu se grăbească nimeni și să mă ardă pe rug sau să dea note activității mele”, a transmis fostul ministru al Apărării.

Pe 7 iulie, Dorin Damir, fostul șef al Direcției Operațiuni Speciale nr. 5 și actual șef al IP Balți Valeriu Cojocaru, dar și fostul șef al secției nr.1 „K” a Direcției nr. 5, actual inspector din cadrul Poliției de Frontieră Ion Cojocaru, au fost plasați în arest pentru 30 de zile, în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 a MAI.

 

Sursa: G4Media


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Articole similare