fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Vaccinare cu Poliția la ușă, în Suceava: cer doar adeverințele și devin violenți când află că nu pot fără imunizare

Vaccinare cu Poliția la ușă, în Suceava: cer doar adeverințele și devin violenți când află că nu pot fără imunizare


Autoritățile din Suceava au cerut sprijinul poliției pentru paza celor două centre de vaccinare din municipiu, după ce tot mai multe persoane vin și cer adeverințe fictive, iar după ce sunt refuzate devin recalcitrante.

Direcția de Sănătate Publică Suceava a solicitat administrației locale detașarea unor polițiști la cele două centre de vaccinare anti-Covid din municipiul reședință de județ pentru a rezolva problema numărului tot mai mare de solicitări de vaccinare anti-Covid fictivă, a declarat medicul coordonator al campaniei de vaccinare în județul Suceava, dr. Dana Costea, potrivit Monitorului de Suceava.

Astfel, atât la centrul drive-through din parcarea Shopping City, cât și la Iulius Mall polițiștii locali au misiunea de a supraveghea administrarea vaccinurilor împotriva Covid-19.

De asemenea, personalul medical care lucrează în centre a fost instruit ca persoanele care solicită să nu le fie administrată doza de ser și să le fie doar înmânat certificatul de vaccinare, cu înscrierea în registrul de vaccinări, să fie date imediat pe mâna poliției.

Dr. Dana Costea a declarat că personalul din centre se confruntă zilnic cu genul acesta de cereri, iar nu de puține ori cei refuzați devin agresivi.

Mai mult, una dintre persoanele căreia i s-a refuzat vaccinarea fictivă s-a așezat în fața centrului și a început să le spună celor care treceau pe acolo să nu cumva să se vaccineze deoarece vaccinul omoară.

„Când vin să solicite doar certificatul, fără să li se administreze vaccinul, personalul medical îi trimite la polițistul din centru. Unii devin recalcitranți, spun că știu persoane care au obținut certificatul cu diverse sume de bani, 50 de euro, 100 de euro, 300 de euro, 500 de lei și solicită să li se dea certificatul fără să primească doza de vaccin. Și la mine, la DSP, a venit de curând cineva cu o astfel de propunere”, a povestit dr. Costea.

La rândul său, medicul-şef al centrului de vaccinare de la Iulius Mall, dr. Elena Drăguţa Şerban, a declarat că în ultimele două-trei săptămâni numărul celor care solicită vaccinări fictive a crescut, la fel şi numărul celor care devin agresivi când sunt refuzaţi.

Ea a relatat un astfel de caz, petrecut joi, 19 august, când o persoană programată la vaccinare pe platformă cu Johnson, a completat chestionarul şi când a ajuns la vaccinare i-a spus asistentului să nu-i administreze serul.

„Când a fost refuzat a început să amenințe, a spus că lucrează în armată şi a solicitat numele medicului din centru cu ameninţarea că îi va face probleme. După aceea a stat în preajma centrului şi încerca să descurajeze oamenii care veneau la vaccinare spunându-le că . Atunci nu aveam poliţie la centru şi a fost mai greu de gestionat situaţia. Săptămâna asta am avut un caz asemănător când o persoană dădea târcoale centrului şi tot arăta buzunarul unui asistent. Am anunţat poliţistul – de săptămâna aceasta avem poliţist în centru – şi acesta a rezolvat situaţia. Este înjositor pentru noi să fim astfel trataţi şi mi se pare descurajantă această dorinţă a românilor de a eluda vaccinarea”, a afirmat dr. Şerban.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top