fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Trei sugari au ajuns în ultima lună la Spitalul Județean Focșani, după ce s-au îmbolnăvit de COVID-19

Trei sugari au ajuns în ultima lună la Spitalul Județean Focșani, după ce s-au îmbolnăvit de COVID-19


Trei sugari au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Sf. Pantelimon" Focşani de la începutul lunii august şi până în prezent după ce s-au îmbolnăvit de COVID-19, potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea.

„Începând cu data de 1 august, la SJU Focşani au fost internaţi 19 copii şi tineri sub 20 de ani ca urmare a îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2. Este vorba de trei sugari, de patru, cinci şi şapte luni, trei copii cu vârste cuprinse între unu şi zece ani şi 13 copii sau tineri cu vârste între 11 şi 20 de ani", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al DSP Vrancea, Silviu Stanciu.

Având în vedere numărul tot mai mare de copii care ajung la spital din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2, unitatea medicală a dispus amenajarea unei zone cu paturi ATI care să primească doar copiii.

„Deja am făcut adresă la DSP Vrancea pentru ca 10 paturi de ATI pe care le avem la etajul trei al spitalului să le lăsăm pentru copii. Am luat această măsură şi pentru că e posibil să ne aşteptăm la un vârf al îmbolnăvirilor în rândul copiilor, cam la două săptămâni după deschiderea şcolilor. În ultimul timp au început să apară foarte multe cazuri de COVID la copii şi riscăm să blocăm toată Secţia de pediatrie. Astfel, putem să-i internăm pe toţi la etajul trei, aproape de Secţia de pediatrie, pentru a fi permanent în atenţia medicilor specialişti", a declarat managerul SJU Focşani, Constantin Mândrilă.

Acesta a precizat că spitalul analizează permanent situaţia epidemiologică din judeţ şi, în funcţie de evoluţia acesteia, Secţia de boli infecţioase ar putea să fie dedicată din nou doar pacienţilor COVID-19.

Joi, în spitalul judeţean erau internate 68 de persoane, dintre care opt la Terapie Intensivă. Alte 123 de persoane se află în izolare la domiciliu după ce s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top