fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Foto: Vremea Nouă Foto: Vremea Nouă

„Campion” la 16 ani! Un adolescent din Bârlad a spart mai multe restaurante, o autorulotă şi un apartament


Un tânăr de 16 de ani, din municipiul Bârlad, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce poliţiştii au stabilit că este autorul mai multor furturi comise în ultimele zile, valoarea totală a prejudiciului depăşind 16.000 de lei.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Vaslui au stabilit că, în perioada de 3 – 9 octombrie 2021, un adolescent de 16 ani, Cosmin Marian C., care locuieşte fără forme legale în municipiul Vaslui, ar fi pătruns, pe timpul nopţii, prin efracţie, în interiorul a două restaurante şi a unei autorulote, din municipiul Vaslui, de unde ar fi sustras bani şi bunuri de valoare, scrie „Adevărul”.

Totodată, acesta ar fi pătruns, printr-o uşă lăsată neasigurată, într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Smârdan, de unde ar fi sustras două telefoane mobile şi 2.000 de lei. 

Poliţiştii au descoperit ulterior că minorul comisese alte trei furturi în perioada 3-6 octombrie 2021, când a sustras 3 biciclete (neasigurate şi nesupravegheate) din scări de bloc. Prejudiciul  total a fost estimat de oamenii legii la 16.000 lei şi a fost recuperat în proporţie de 30%.

„În baza probatoriului administrat, poliţiştii vasluieni au luat faţă de tânărul în vârstă de 16 de ani măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea luării unei măsuri preventive”, a declarat inspectorul de poliţie Bogdan Gheorghiţă, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Vaslui a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele adolescentului, care este cercetat acum pentru furt şi furt calificat în formă continuată.

 

Sursa: Adevărul


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top