fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Bancnote false de 50 și 100 de euro plasate în case de schimb valutar: percheziții în Galați (VIDEO)

Bancnote false de 50 și 100 de euro plasate în case de schimb valutar: percheziții în Galați (VIDEO)


Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat marți 6 percheziții domiciliare, în județul Galați, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la falsificare de monedă străină, punere în circulație de valori falsificate, înșelăciune și efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.

În aceeași zi, un bărbat, de 35 de ani, a fost surprins, în flagrant delict, în timp ce ar fi trimis, în Italia, bancnote de euro falsificate, disimulate într-o pernă, prin intermediul unei societăți de transport internațional.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie – noiembrie 2021, bărbatul ar fi procurat, din Italia, diverse sume de bani, în bancnote euro contrafăcute, pe care le-ar fi introdus în țară, și apoi, ar fi plasat o parte din aceste bancnote, cu ocazia unor schimburi valutare stradale”, arată reprezentanții Poliției.

În urma flagrantului delict și a perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 322 de bancnote falsificate din cupiură de 50 de euro, 98 de bancnote falsificate din cupiură de 100 de euro, aproximativ 57 de  grame de substanțe cu efect psihoactiv (catinonă sintetică), 7 telefoane mobile, 2 tablete, precum și 1.000 de euro, cu privire la care există suspiciunea de contrafacere.

Au fost puse în executare 6 mandate de aducere.

Bărbatul surprins în flagrant delict a fost reținut, fiind cercetat pentru constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la falsificare de monedă straină, punere în circulație de valori falsificate, înșelăciune și efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.

În cursul acestei zile, el va fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor criminaliști și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, precum și al Gărzii de Coastă din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top