fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Un șofer beat, cu permisul suspendat, a lovit mortal un bărbat care își repara roata pe marginea drumului, apoi a fugit

Un șofer beat, cu permisul suspendat, a lovit mortal un bărbat care își repara roata pe marginea drumului, apoi a fugit


Un bărbat de 55 de ani din judeţul Galaţi a fost reţinut de poliţişti, după ce, băut şi cu permisul suspendat, a provocat un accident rutier mortal şi a fugit de la locul faptei, informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Matca, în timp ce patrulau pe DJ 251, s-au sesizat din oficiu cu privire la un accident rutier soldat cu decesul unei persoane şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto vinovat.

Din primele cercetări a rezultat că un bărbat în vârstă de 51 ani, din comuna Matca, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 251, a oprit autoturismul în afara părţii carosabile, pornind avariile, cu intenţia de a remedia o defecţiune la roata stângă spate.

Acesta a coborât din autoturism şi a deschis portiera stângă spate, moment în care a fost accidentat mortal de către un autoturism ce venea din aceeaşi direcţie de deplasare, iar persoana care a provocat accidentul auto nu a oprit şi a fugit de la faţa locului.

Mai multe echipaje de poliţie au fost trimise în zonă, iar în aproximativ două ore s-a reuşit identificarea conducătorului auto, fiind vorba despre un bărbat de 55 ani, din comuna Matca, judeţul Galaţi. Acesta a fost depistat la adresa de domiciliu, adresă unde se afla şi autoturismul implicat în evenimentul rutier.

În urma testării alcoolscopice a rezultat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a stabilit de asemenea că bărbatul de 55 ani avea permisul reţinut ca urmare a săvârşirii altor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului.

Conducătorul auto a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat la Judecătoria Tecuci cu propunere de arestare preventivă.

 

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top