Foto: Monitorul de Suceava Foto: Monitorul de Suceava

Un jandarm și partenera sa, anchetați de DIICOT pentru exploatarea sexuală a două adolescente

Un jandarm din Suceava și partenera sa au fost puşi sub acuzare, în calitate de inculpaţi, pentru două fapte de trafic de minori. Cei doi sunt cercetaţi pentru că ar fi exploatat sexual două fete de 15 ani. Inculpaţii le-au făcut să creadă că le vor binele.

Gabriel Mihai Latiş locuieşte în comuna Sadova, din judeţul Suceava, şi a activat în cadrul Detaşamentului de Jandarmi din Câmpulung Moldovenesc. După ce a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT, bărbatul a demisionat din Jandarmerie, informează „Adevărul”.

El este anchetat pentru că împreună cu concubina sa, Ionela Adelina Boiciuc, ar fi exploatat sexual două fete de 15 ani. Tinerele fac parte dintr-o categorie vulnerabilă, iar cei doi le-ar fi făcut să creadă că le vor binele. 

În realitate, copilele erau puse să facă sex pe bani în locuinţa celor doi, cu diverşi bărbaţi. Fetele încasau banii, dar o parte din sume ajungeau la cei doi racolatori.

Una dintre fete abia împlinise 15 ani când a fost racolată. Ea a fost expoatată până în anul 2017. 

Cea de-a doua tânără era elevă în clasa a IX-a la un liceu din Câmpulung Moldovenesc atunci când l-a cunoscut pe Latiş. Ea stătea în gazdă.

Procurorii DIICOT au cerut în instanţă ca cei inculpaţi să fie cercetaţi în stare de arest, dar solicitarea a fost respinsă de Tribunalul Suceava. Fostul jandarm şi concubina acestuia sunt cercetaţi acum sub control judiciar. Cei doi inculpaţi se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată.

 

Sursa: Adevărul


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Media


Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top