Alianța PNL – PMP din județul Suceava este din ce în ce mai strânsă, iar asta se observă și din numirile în funcțiile publice după prealuarea guvernării de către Cabinetul Ludovic Orban. Partidul Mișcarea Populară va primi cea de-a doua funcția de subprefect care urmează să fie înființată ca urmare a modificării Codului Administrativ. În prezent, singura funcția de subprefect al județului Suceava este ocupată de Silvia Boliacu (ALDE), scrie realitateadesuceava.net.
Surse politice au confirmat că în funcția nou-înființată de subprefect va fi numită Laura Morar, angajată a Primăriei municipiului Suceava, soția consilierului local Constantin Munteanu, președinte al organizației municipale Suceava a Partidului Mișcarea Populară.
Conform surselor politice, cealaltă funcție de subprefect ar urma să fie ocupat de consilierul județean Laura Cătălina Culipei (PNL), iar în funcția de prefect va fi numit juristul Consiliului Județean Suceava, Alexandru Moldovan (PNL).
Prefectul Mirela Adomnicăi (PSD) și-a depus, marți dimineață, demisia din funcție.
Sursa: realitateadesuceava.net