fbpx
Moldovean condamnat la 10 ani de închisoare în Germania, prins la Albița

Moldovean condamnat la 10 ani de închisoare în Germania, prins la Albița


Poliţiştii de frontieră din Albiţa au reţinut şi predat autorităţilor competente un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, căutat de autoritățile din Germania pentru săvârșirea unor infracțiuni cu violență.

În data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autocamion înmatriculat în România, N.V., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 46 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul este căutat de către autorităţile din Germania, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare şi predare sau extrădare, la data de 19.11.2019. Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani pentru săvârşirea de infracţiuni comise cu violenţă, pe teritoriul Germaniei.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top