Impact între un microbuz și două autoturisme, în Botoșani: 13 persoane au fost rănite

Impact între un microbuz și două autoturisme, în Botoșani: 13 persoane au fost rănite


Un accident soldat cu rănirea a 13 persoane a avut loc, duminică, pe DN 29 D, pe raza localităţii Talpa din judeţul Botoşani.

Un microbuz de transport persoane şi două autoturisme au intrat în coliziune, iar în urma impactului unul din autoturisme a luat foc.

Potrivit prim-adjunctului şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, Decebal Muraru, având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, care presupune suplimentarea resurselor medicale la fața locului.

Spre zona incidentului rutier au fost trimise două maşini de stingere, una de descarcarare, o autospecială pentru transport victime multiple, două ambulanţe SMURD şi 5 ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Una dintre victime este în stop cardio-respirator şi i se aplică măsurile salvatoare de viaţă de către echipajele medicale aflate la faţa locului. Alte 7 vor fi transportate la spital, pentru investigaţii suplimentare.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top