Impact între un autoturism și un TIR răsturnat, în Vaslui: șoferul autovehiculului a rămas încarcerat

Impact între un autoturism și un TIR răsturnat, în Vaslui: șoferul autovehiculului a rămas încarcerat

Un TIR s-a răsturnat, miercuri dimineaţă în jurul orei 6,00, pe DJ 243, iar şoferul unui autoturism a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu autotrenul, circulaţia în zonă fiind blocată aproximativ două ore, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Detaşamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială cu echipaj de prim-ajutor şi cu o autospecială pentru descarcerare deoarece, în urma impactului, conducătorul auto al dubei a rămas încarcerat.

„Accidentul s-a produs la ieşirea din municipiul Bârlad, DJ 243, spre Pogana. La faţa locului au fost găsite două autovehicule implicate în accident. Un TIR s-a răsturnat perpendicular pe DJ 243, a blocat drumul, iar un autoturism a intrat în autovehiculul pentru transport de mare tonaj. Şoferul autoturismului era încarcerat, iar soţia acestuia a suferit un atac de panică. S-a acţionat pentru descarcerarea şoferului autoturismului, acesta fiind scos în viaţă, dar cu multiple traumatisme. Victima accidentului a fost transportată în stare de conştienţă la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului de Urgenţă 'Elena Beldiman' Bârlad de către un echipaj tip C aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, substaţia Bârlad. Femeia care a suferit atacul de panică a primit îngrijiri medicale de la echipajul de pe ambulanţa tip B2 aparţinând Detaşamentului de Pompieri Bârlad, după care a fost transportată la CPU Bârlad. Şoferul TIR-ului a suferit uşoare contuzii şi a refuzat transportul la o unitate medicală", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Media


Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top