Primarul din Panciu, plasat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu și delapidare

Primarul din Panciu, plasat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu și delapidare


Primarul oraşului Panciu, Iulian Nica, arestat preventiv într-un dosar al cărui prejudiciu se ridică la aproape 400.000 de euro, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, potrivit reprezentanţilor Tribunalului Vrancea.

„Admite contestaţia declarată de contestatarul - inculpat Nica Iulian, împotriva Încheierii pronunţate de judecătorul de drepturi si libertăţi din cadrul Judecătoriei Panciu la data de 12.03.2020, în dosarul nr. 473/275/2020. Desfiinţează în totalitate încheierea contestată şi rejudecând pe fond: În temeiul art. 227 alin 1 şi 2 C.p.p., respinge ca nefondată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu privind luarea măsurii arestării preventive a inculpatului Nica Iulian. (...) Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul Nica Iulian, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 18.03.2020", se arată în sentinţa pronunţată, miercuri, de Tribunalul Vrancea, conform Agerpres.

Potrivit instanţei, primarul Iulian Nica are obligaţia să nu părăsească domiciliul fără permisiunea organului judiciar, să se prezinte în faţa procurorilor atunci când este chemat şi să nu ia legătura, direct sau indirect, cu ceilalţi suspecţi din acest dosar sau cu membrii din familiile acestora şi nici cu martorii sau cu partea vătămată.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu a dispus, vineri, arestarea preventivă a primarului Iulian Nica pentru 30 de zile, soluţie care a fost contestată de acesta.

Potrivit procurorilor, primarul este învinuit de infracţiunile de delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la delapidare, instigare la fals intelectual, uz de fals, în total un număr de 65 de acte materiale. Prejudiciul în acest dosar este estimat de procurori la aproape 400.000 de euro.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top