Asistente din Spitalul Județean Suceava, acuzate că sustrag dezinfectanți și materiale de protecție: a fost sesizată Poliția

Asistente din Spitalul Județean Suceava, acuzate că sustrag dezinfectanți și materiale de protecție: a fost sesizată Poliția


Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, a solicitat Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) să verifice o sesizare conform căreia cadre medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) sustrag materiale dezinfectante şi de protecţie din unitatea sanitară.

Moldovan a solicitat poliţiştilor o verificare „în regim de urgenţă'', după ce unele asistente medicale din cadrul SJU Suceava „sustrag dezinfectanţii pentru igienizarea spaţiilor, prin utilizarea unor recipienţi mici, sticluţe, borcănele şi alte asemenea recipiente, nedetectabili vizual, dar şi măşti şi mănuşi de protecţie'' destinate personalului medical.

„Facem un apel pe această cale către toate cadrele medicale din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, dar şi către cetăţeni pentru a fi solidari, să acţionăm împreună pentru a depăşi această criză şi să respectăm regulile şi măsurile dispuse pentru combaterea răspândirii COVID-19. Astfel de fapte, în aceste clipe, nu numai că nu fac cinste celor care le comit, dar ele reprezintă un risc crescut atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul medical care are atât de mare nevoie de aceste materiale de protecţie pentru a se proteja şi pentru a ne proteja", a transmis prefectul de Suceava.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top