fbpx
Portokal
Primul caz de infectare cu COVID-19 la combinatul siderurgic din Galați

Primul caz de infectare cu COVID-19 la combinatul siderurgic din Galați


Combinatul siderurgic Liberty Galaţi a informat, luni, printr-un comunicat de presă, că a fost confirmată infectarea unui angajat cu virusul COVID-19.

Potrivit sursei citate, în acest caz au fost respectate toate măsurile de protecţie ce au fost implementate încă de săptămâna trecută, inclusiv cele de dezinfectare, izolare a persoanei în cauză şi a contacţilor.

„Reamintim că în toată compania au fost luate măsuri de prevenire, de protecţie şi de asigurare a distanţării sociale care - până acum - şi-au arătat efectul pozitiv. În plus, pentru toate cazurile unde exista suspiciunea că s-a intrat în contact cu noul virus, au fost luate măsuri preventive de autoizolare a persoanei şi contacţilor săi. Ca urmare a măsurilor generale de prevenţie şi a celor specifice, luate complet şi rapid, nu credem să existe pericolul unei contaminări în combinat. Suntem în legătură permanentă cu colegul nostru, cu familia acestuia şi cu medicii şi ne asigurăm că primeşte cea mai bună îngrijire posibilă", se spune în comunicat.

Se pare că bărbatul lucrează la secţia Automatizări, s-a infectat de la soţia sa şi a avut primele simptome ale virusului sâmbătă.

În prezent, bărbatul se află internat într-un spital din Galaţi, având o formă uşoară a bolii.

În acest caz, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi va demara o anchetă epidemiologică.

În combinatul siderurgic din Galaţi lucrează aproximativ 5.500 de angajaţi, la care se adaugă aproximativ 3.000 de muncitori ai unor firme subcontractoare.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top