fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Focar de COVID-19 la Centrul de Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmănești: 64 de persoane infectate

Focar de COVID-19 la Centrul de Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmănești: 64 de persoane infectate


Focar de infecție cu noul coronavirus în județul Bacău, la Centrul de Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmănești.

64 de pacienți și angajați au fost confirmați pozitiv cu Covid-19, iar centrul a fost plasat în carantină.

Direcţia de Sănătate Publică Bacău a decis ca pacienţii infectați şi asimptomatici să rămâna în centru, alături de angajații depistați pozitiv şi fără simptome.

În schimb, cei neinfectaţi – atât personalul centrului, cât și pacienții – vor fi mutaţi într-un alt corp.

Angajații unităţii, care se aflau acasă înainte de această testare – rămân la domiciliu cu întreaga familie, timp de 14 zile şi urmează să fie testați.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, acuză conducerea DSP Bacău că e direct responsabilă de situația de la centrul din Dărmănești.

Sorin Braşoveanu susține că a cerut Direcției încă din 21 aprilie testarea de urgenţă a personalului, dar că aceasta a ignorant apelul până pe 3 mai.

Dintre cele 64 de persoane depistate pozitiv, 21 ar fi angajați ale centrului, iar 43 asistaţi.

 

Sursa: Europa FM


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top