fbpx
Mână criminală: Autoturismul unui polițist de frontieră din Rădăuți, incendiat intenționat

Mână criminală: Autoturismul unui polițist de frontieră din Rădăuți, incendiat intenționat


Militarii Detașamentului de Pompieri Radăuți au intervenit cu o autospecială pentru localizarea și lichidarea incendiului. La sosirea echipajului, ardea partea din față a mașinii, cu pericol de propagare la casa de locuit a proprietarului.

Autoturismul incendiat aparține polițistului de frontieră Cristian Bostă de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava – Compartimentul Sprijin Operativ. Este vorba despre polițistul de frontieră care, în vara anului trecut, a primit emblema MAI pentru activitatea desfășurată în combaterea contrabandei.

„În jurul orei 23.30, un ofițer din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontiera Suceava a  informat conducerea unității despre faptul că mașina sa personală, aflată în curtea imobilului în care acesta locuiește, în municipiul Rădăuți, a fost incendiată de către persoane necunoscute. Incendiul a fost stins de către un echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în sprijinul acestuia venind și un polițist de frontieră aflat în proximitate și doi lucrători ai Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Rădăuți”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, Ilie Poroch Serițan.

olițiștii au deschis o anchetă în acest caz și fac cercetări, sub coordonarea unui procuror, pentru identificarea autorilor.

 

Sursa: realitateadesuceava.net


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top