Șofer bulgar prins la furat dintr-un autoturism, în apropiere de Vama Albița

Șofer bulgar prins la furat dintr-un autoturism, în apropiere de Vama Albița


Poliţiştii de frontieră din Huşi efectuează cercetări în cazul unui bărbat cu cetăţenie bulgară şi R. Moldova, care a a fost surprins în timp ce încerca să sustragă piese auto din interiorul unui autoturism parcat în proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa.

La sfârşitul săptămânii trecute, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huşi - I.T.P.F. Iași aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au observat o persoană de sex masculin aflată în interiorul unui autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Franţa, parcat pe spaţiul verde din proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa.

S-a procedat la legitimarea persoanei, stabilindu-se faptul că acesta este B.G., cu cetăţenie bulgară şi R. Moldova, în vârstă de 53 de ani, care avea asupra lui diferite scule cu ajutorul cărora demonta piese din interiorul autoturismului.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că efectua o cursă regulată, pe ruta Bulgaria-R.Moldova, la volanul unui ansamblu de vehicule format dintr-un autotractor şi o semiremorcă, când a observat autoturismul marca Volkswagen Passat abandonat pe spaţiul verde. Deoarece este proprietarul unui autoturism acelaşi model, s-a gândit că în interiorul autoturismului parcat se pot afla piese pe care le poate lua şi folosi pentru autoturismul personal.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top