Potrivit sursei citate, resturile umane au fost găsite de o persoană care efectua lucrări agricole în zona respectivă şi care a alertat autorităţile prin serviciul 112.
„În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta", a precizat Nenişcu.
Craniul şi fragmentele osoase ar putea aparţine unei femei în vârstă de 77 de ani a cărei dispariţie a fost sesizată în luna noiembrie a anului trecut. Medicii legişti urmează să stabilească, în urma unei expertize, dacă respectivele resturi umane aparţin femeii dispărute.
Sursa: Agerpres