fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

O femeie din oraşul Arad a fost atacată pe stradă de doi câini din rasa Amstaff, care au reuşit să iasă dintr-o curte, victima fiind muşcată, la fel şi un căţel pe care îl plimba, transmite Agerpres.

Tragedie în Constanța, unde un copil de 6 ani a fost ucis de câini. Băiatul din comuna Cotul Văii a fost mușcat de câini, iar atacul a fost fatal. Ajunși în zonă, medicii SMURD au încercat să îl salvez, dar nu au mai putut face nimic pentru viata copilului.

Un bărbat din oraşul Ocna Mureş a fost reţinut de poliţişti după ce câinii săi au muşcat un localnic, victima necesitând 11 – 12 zile de îngrijiri medicale, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, transmite Agerpres.

Un bărbat în vârstă de 57 de ani din comuna Gogoşari, judeţul Giurgiu, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, după ce poliţiştii au descoperit la domiciliul acestuia 150 de câini şi trei cabaline în stare de pericol.

O familie din Arad a fost atacată, miercuri, de propriii câini şi doi bătrâni au fost duşi la spital din cauza rănilor, jandarmii intervenind în urma unui apel la 112 pentru a salva victimele baricadate într-o cameră a casei.

Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Lucian Bode, a declarat că, pentru prima dată pe un aeroport din România, la Sibiu, persoanele cu COVID-19 care circulă pe Aeroportul Internaţional vor putea fi depistate până la 1 august, de câini poliţişti, special antrenaţi la şcoala MAI din oraş.

Asociația IREC solicită public demararea unor anchete de presă cu privire la moartea tragică a unei fetițe în vârstă de 3 de ani din localitatea Saraiu, județul Constanța, în data de 11 iunie 2021.

Cadavrul unui cioban dat dispărut a fost găsit după aproximativ 15 ore de căutări, în comuna Cornești, județul Cluj.

Zece câini au fost ridicaţi de poliţişti din curtea unei bătrâne, pe motiv că aceasta nu putea să îi îngrijească, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

25 de câini, ținuți în condiții improprii, au fost salvați la Arad. Aceștia au fost descoperiți de polițiști într-o fostă stație de epurare. A fost deschis un dosar penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Arad, Livia Pescar, sunt căutate acum persoanele care dețineau animalele.

Pagina 1 din 8

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top