fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Poliția germană anchetează un incident șocant petrecut sâmbătă pe o autostradă din nordul țării, unde o femeie de 31 de ani a fost găsită moartă. În primă fază s-a suspectat că a fost vorba de un accident rutier, însă anchetatorii au descoperit că tânăra fusese înjunghiată.

În cursul nopţii de luni spre marţi, 4 spre 5 octombrie, în jurul orei 03.30, un echipaj mixt din cadrul Secţiei 4, format din 2 poliţişti şi un jandarm, au observat, pe strada Henry Coandă, din municipiul Galaţi, un bărbat cu un rucsac în spate, care părea foarte agitat. În urma discuţiei cu acesta, poliţiştii au aflat că era în căutarea unui taxi, întrucât soţia sa, care se afla acasă, era pe punctul de a naşte.  

O femeie din Năvodari a fost înjunghiată de soțul său, luni, după l-a anunțat că vrea să divorțeze. Când a aflat vestea, bărbatul a luat un cuțit și a înjunghiat-o pe femeie.

John Paulson, unul dintre cei mai cunoscuți investitori de pe Wall Street, divorțează de soția româncă după 20 de ani de mariaj. Pentru că nu există contract prenupțial iar afaceristul și-a făcut averea estimată la peste 4 miliarde de dolari după nuntă, femeia ar putea deveni miliardară.

Două femei din Vaslui, mamă şi fiică, au fost condamnate fiecare la câte 2 ani de închisoare cu executare după ce au pus la cale să îl ucidă pe soțul celei tinere.

Fostul soț al avocatei Elodia Ghinescu a fost găsit mort în casă, la vârsta de 45 de ani. El lucra ca agent de poliție în Brașov și era și directorul sportiv al unui club local de fotbal, transmite realitatea.net.

O femeie de 59 de ani a fost găsită vinovată de instanță după ce și-a ucis soțul, în vârstă de 81 de ani, turnând apă clocotită și zahăr peste acesta.

Procuroarea Giorgiana Hosu a depus cerere de pensionare la Consiliul Superior al Magistraturii, cu începere de la 1 iulie 2021, au precizat surse judiciare pentru G4Media.

O femeie din orașul Tismana și-a înscenat răpirea și i-a cerut soțului suma de 5.000 de lei drept răscumpărare. Anchetatorii au găsit-o pe femeie pe stradă și după audieri au reținut-o.

Începe procesul în cazul morţii sopranei Operei Naţionale din Iaşi, Maria Macsim Nicoară. Artista a murit, după luni de zile de comă, iar medicii au încercat zadarnic să o salveze.

Pagina 1 din 13

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top