Anchetatorii au reluat cercetările în casa lui Gheorghe Dincă din Caracal. Se fac în continuare verificări pentru a vedea dacă găsesc şi alte probe şi indicii în dosarul privind dispariţia Alexandrei Măceşanu şi a Luizei Melencu. Până în momentul de faţă s-au depistat nu mai puţin de 85 de locuri suspecte. Tot joi, anchetatorii continuă audierile în dosarul privind dispariţia fetelelor de la Caracal. Soția lui Gheorghe Dincă, dar şi copiii acestuia au fost chemaţi pentru audieri la DIICOT. Avocatul familiei Luizei Melencu a depus plângere şi a cerut audierea Elenei Dincă, soţia lui Gheorghe Dincă, despre care a susţinut că ar fi locuit o lună în casa groazei, după răpirea Luizei.

Avocatul familiei Luizei cere ca soţia lui Gheorghe Dincă să fie anchetată pentru complicitate. Rămâne de văzut dacă aceasta a minţit în declaraţii şi ar fi într-un fel complicele lui Gheorghe Dincă de la Caracal. Totodată, maşina criminalului va fi expertizată de RAR.

Soția fostului șef al DIICOT vrea să înființeze o clinică medicală într-un imobil al Primăriei de pe strada Sărărie. Aparent, prețul de începere pentru concesionarea terenului și a casei este mic: circa 1.000 de euro pe lună. Corina Horodniceanu promite investiții de sute de mii de euro în acest proiect.

Soția fostului șef al DIICOT vrea să înființeze o clinică medicală într-un imobil al Primăriei de pe strada Sărărie. Aparent, prețul de începere pentru concesionarea terenului și a casei este mic: circa 1.000 de euro pe lună. Corina Horodniceanu promite investiții de sute de mii de euro în acest proiect.

Un bărbat de 41 de ani din localitatea suceveană Pătrăuți a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-a bătut crunt și înjunghiat soția. Agresiunea a avut loc la domiciliul celor doi, joi dimineață.

Moartea unui medic stomatolog din Timișoara, care a decis să-și pună capăt zilelor la doar 39 de ani, a cutremurat o întreagă comunitate.

Soția bărbatului ucis în atacul sângeros din orașul Făget a murit, sâmbătă, la Spitalul Județean din Timișoara.

Soția profesorului care a organizat ilegal tabere a fost ridicată de polițiști din Aeroportul Otopeni. Totul după ce s-a deschis un dosar penal în scandalul copiilor români abandonați la Tokyo şi Viena. Profesorul acuzat a dispărut fără urmă și este căutat acum de poliție.

Al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, i-a dăruit celei de-a cincea soţii două case, în valoare totală de peste 180.000 de euro, arată Newsweek România.

Un cetățean marocan în vârstă de 41 de ani a fost arestat pe 18 iunie, la Palermo, după ce a încercat să violeze o româncă.

Pagina 5 din 16

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top