fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Orban: Poate aş fi putut conduce mai bine PNL cu reprezentanţi ai tineretului liberal decât am făcut-o cu unii care zic că sunt maturi şi înţelepţi

Orban: Poate aş fi putut conduce mai bine PNL cu reprezentanţi ai tineretului liberal decât am făcut-o cu unii care zic că sunt maturi şi înţelepţi


Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a afirmat sâmbătă, la Şcoala de Vară a Tineretului Naţional Liberal (TNL), că este convins că la congresul din 25 septembrie reprezentanţii TNL vor vota liber şi că nu se vor lăsa controlaţi şi îndrumaţi să voteze altfel decât cum gândesc ei, scrie news.ro. „De multe ori m-am gândit că poate aş fi putut conduce mai bine PNL cu reprezentanţi ai TNL decât am făcut-o cu unii care zic că sunt maturi şi înţelepţi”, a afirmat preşedintele PNL.

Orban a declarat sâmbătă seară, la Venus, că s-a gândit dacă nu ar fi putut conduce mai bine PNL cu reprezentanţi de la organizaţia de tineret.

„De multe ori m-am gândit că poate aş fi putut conduce mai bine PNL cu reprezentanţi ai TNL decât am făcut-o cu unii care zic că sunt maturi şi înţelepţi. Şi oricum am învăţat o lecţie pe care o traduc într-un slogan: Fără promovări la excepţional, numai tineri din pepiniera partidului, care au crescut în PNL, care au pornit de jos, de la campania din casă în casă, lipit afişe şi care au urcat treaptă cu treaptă. Ăsta trebuie să fie principiul carierei politice. Ştiţi cum e vorba aia, când te-ai fript cu ciorbă, sufli şi în iaurt”, a precizat Orban.

El le-a transmis tinerilor liberali că pentru ei este cel mai important ce se decide în 25 septembrie, la Congresul PNL.

„Pentru voi este cel mai important ce se va decide în 25 septembrie pentru că voi aveţi viaţa înainte, în PNL mai aveţi de petrecut 30, 40 poate 50 de ani. Pentru noi ăştia care nu suntem la prima tinereţe, deşi vă spun, sunt tânăr, doamnă, iar tinereţea e o stare de spirit, pentru voi e mult mai important ce se întâmplă pe 25 septembrie, partidul ăsta trebuie să aibă viitor. Cu cât partidul este mai puternic, cu atât şansa voastră, a celor care vreţi să faceţi o carieră politică în perspectivă creşte şi din păcate, cu cât partidul e mai slab, cu atât şansa voastră de a face o carieră politică scade. Ăsta este adevărul”, a explicat Orban.

Liderul PNL a mai afirmat că la congres reprezentanţii TNL nu se vor lăsa îndrumaţi să voteze altfel decât gândesc ei.

„Cu cât este partidul mai puternic, cu atât şansa fiecăruia dintre noi de a avea o carieră mai de succes, de a avea mai multe oportunităţi în această carieră, creşte. Interesul vostru este să alegeţi bine. Iar eu sunt convins că TNL votează liber, că TNL votează fiecare cu mintea lui, că membrii TNL care vor fi prezenţi la congres nu se vor lăsa controlaţi şi nu se vor lăsa îndrumaţi să voteze altfel decât cum gândesc ei”, a mai precizat Orban.

El le-a mai cerut tinerilor liberali să fie altfel decât unii seniori „care probabil votează de frică să nu îşi piardă funcţia publică de la stat sau votează speriaţi că nu o primească nu ştiu ce de la guvern”.

 

Sursa: HotNews


 
Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac