fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Deputatul Andrei Lupu, dat afară din USR după ce a criticat dur conducerea partidului

Deputatul Andrei Lupu, dat afară din USR după ce a criticat dur conducerea partidului


Parlamentarii USR au decis prin vot excluderea deputatului Andrei Lupu din grupul parlamentar și din partid pentru declarații împotriva conducerii, a anunțat marți președintele interimar Cătălin Drulă. Lupu, considerat un apropiat al lui Dacian Cioloș, a lansat, în ultimele două săptămâni, numeroase critici dure la adresa conducerii USR.

Andrei Lupu este deputat de Prahova şi a fost ales pe listele electorale ale Alianţei USR PLUS.

Ca urmare a revocării din grupul parlamentar, Lupu urmează să își piardă funcția de membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaților. În locul său ar urma să vină deputatul Daniel Blaga.

Andrei Lupu a acuzat conducerea USR în declarații publice că a refuzat orice dezbatere internă și că a respins încercările de împrospătare a leadershipului.

„Adevăratele decizii ale USR se iau într-o cameră închisă”, „Toată lumea caută un refugiu pentru a scăpa de prigoană” și „USR seamănă din ce în ce mai mult cu partidele-sistem din România”, au fost doar trei dintre afirmațiile sale pentru spotmedia.ro, făcute săptămâna trecută.

„Domnul Lupu a fost, prin votul grupului USR, exclus din grupul parlamentar. Bunul-simț ar fi trebuit să îi spună să plece singur, după sarabanda de mizerii și minciuni pe care a aruncat-o în spațiul public. El a fost votat pe o funcție de încredere, USR are două funcții în biroul permanent al Camerei, partidul i-a dat încredere, dar el așa a ales să le respecte votul și încrederea.

Din fericire, USR are anticorpii necesari pentru a elimina astfel de situații și să meargă mai departe ca un partid care respectă ce le-a spus cetățenilor”, a declarat președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, la finalul ședinței de marți.

 

Sursa: Digi24


 
Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac