fbpx
 
„Noi jupânim, noi nu gândim.” Lipsa de inteligență la vârf afectează Iașul. EDITORIAL Gabriel Gachi

„Noi jupânim, noi nu gândim.” Lipsa de inteligență la vârf afectează Iașul. EDITORIAL Gabriel Gachi


Ca să înțelegi nivelul de inteligență al elitelor care conduc Iașul, e suficient să sintetizezi 30 de minute dintr-o ședință de Consiliu Local:
- consiliera-parazit Daniela Tăutu a dat cu mucii în fasole, neparticipând la un vot capital pentru protectorul ei, Mihai Chirica, barosanul care a cărat-o după el și în PSD, și în PNL. Și n-a dus-o ca pe-o toartă pentru excepționalele ei contribuții la expertiza administrativă, ci pentru că e o tută loială.

- Daniela Tăutu are peste doi ani de când nu participă fizic la ședințele CL, preferând „onlainul", că e mai propice pentru cremele ei de ten. Dacă tot nu pricepe nimic din ce se discută, de ce să mai iasă din așternuturile de mătase mov, asortate cu perdeaua de la dormitor? Iar capetele pătrate din PNL tolerează aceasta veselă iresponsabilitate, că așa-i la stat, standardul de exigență e zero, nu e ca la privat, unde chiar trebuie să vii la serviciu.

- Daniela Tăutu s-a remarcat în toată viața ei politică (sic!) prin faptul că a construit un etaj în plus la o clădire monstruoasă de la CUG, după care bineînțeles a intrat în legalitate, că era sub protecția lui Chirica și Harabagiu. Ce putea face Tăutu în aceasta comedie absurdă care este Iașul decât să construiască ilegal și apoi, tot ea, să delibereze în CL regimul urbanistic pentru alții! Doamna din elită inspiră mult gust și mentalitate modernă, având o clădire tip bazar, unde la parter e o vulcanizare iar la etaj o grădiniță. Vă dați seama ce trenduri au în cap conducătorii noștri și cum se pricep ei să modernizeze Iașul.

O prietenie veche, Daniela Tăutu și Mihai Chirica. Ne-au propășit de pe vremea PSD, apoi ne-au mai propășit o dată cu PNL

- execuția bugetară a lui Mihai Chirica (alta deocamdată nu avem) nu are vreun rol practic, fiind un fapt trecut și îngropat, dar marca autoritatea acestuia în fata echipajului de mateloți pe care i-a tot ținut în spate până acum, cu sinecuri, funcții publice, autorizații și oportunități de afaceri. Iar Chirica o încasează fiind abulic, dezorganizat și prea mahmur ca să mai conducă ceva.

- urmează apoi dialogul antologic dintre Tăutu și Ciobotaru despre clanțele ușilor din școli, care sunt ruginite și sar din șuruburi. Asta e marea problemă ce trebuie rezolvată, cam aici e nivelul oamenilor pe care Mihai Chirica ni-i servește în 2022 la PNL, după ce ni i-a servit în 2016 și la PSD. E ca și cum ai lua salamul sleit care stă de-o lună în frigider și-l mai pui o dată în sandvișuri, conștient că bagi o clasa întreagă în gastroenterită dar fară să-ți pese.

- apoi vine obișnuitul monolog de manipulare al lui Mihai Chirica, repetat înainte și regizat, în care spune că Școala Normală trebuie salvată. E tot ce poate Chirica dintotdeaua: să manipuleze cu discursuri siropoase, în fața unei asistențe irelevante. Acest primar spune că trebuie acționat. Doar spune, nu vă speriați. Păi REPORTER are trei ani de când îi transmite să aloce bani de la buget și apoi să și-i deconteze din POR, ce-i așa de greu? Dacă-i în stare. Chirica a oprit finanțarea la Scoală Normală, în 2017, ca să fie clar pentru toată lumea, cu lucrările începute, trebuind doar să schimbe firma, care n-avea acreditare. Milioanele de lei au existat și Chirica le-a blocat. Apoi a intrat în conflict cu directoarea Școlii Normale, manifestându-și supremația de baron local, atât îl duce capul. Mihai Chirica nu are intrări la miniștri, la Ministerul Dezvoltării și nu e capabil nici măcar să rupă din furturile patronate în Primărie ca să aloce fonduri proprii pentru reabilitarea Școlii Normale. Singurul lucru pe care îl poate face Mihai Chirica este să țină un monolog de 5 minute și apoi să se întoarcă pe partea cealaltă și să se culce.

- în final vine useristul discordant Iulian Nicolau care îl felicită îndelung pe Mihai Chirica, pentru că așa știe el că trebuie să te porți cu autoritatea în public, să-i pupi mana, și spune că Iașul are cele mai frumoase bulevarde și e peste toate orașele mari din țară. Tentația absolutizării și efuziunile sentimentale sunt apanajul indivizilor nesiguri, care n-au nicio încredere în propria gândire. Îmbrățișează idei și teorii din zbor și le împrăștie mai departe pentru a se pune la adăpostul majorității. Eu iubesc Iașul, îl simt prin fiecare por, am nostalgii, dar Nicolau ar trebui să știe că sunt orașe în acest moment care ne dau lecții de eleganță și bună administrare. Să meargă prin Brașov, Sibiu, Oradea, Alba Iulia și apoi să vorbească despre mari bulevarde. Să se plimbe un pic prin Râmnicu Vâlcea, chiar dacă asta vă surprinde. Și să înțeleagă că, în 2022, toate orașele evoluează, toate se schimbă în bine față de acum 10 ani, nu este Iașul mai cu moț. Iașul are un patrimoniu cultural valoros și un hub IT cu totul neprevăzut, care a schimbat complet percepția. Dar acestea nu sunt contribuțiile lui Mihai Chirica, el este un călător clandestin care a impus propria lui îmbogățire pe primul plan al scopurilor edilitare. Chirica a sacrificat un PUG și mii de oameni ca să se îmbogățească el. E ca și cum ai spune că e meritul primarului din San Francisco pentru că exista mega-parcul tehnologic din Palo Alto sau că e meritul primarului din Seattle pentru că Microsoft a construit acolo cel mai frumos cartier IT din lume.

Mihai Chirica părăsește ultimul barca, așa a spus. De ce ne trage și pe noi la fund n-a mai vrut să spună

- Mihai Chirica vorbește de funcționalitate ca singur argument al celor 7 ani eșuați. Adică normalitatea este excepționalul ce ni-l vâră în ochi. Și se referă continuu la apă, căldură și măturatul străzilor. Funcționalitatea nu este a lui Chirica, un primar aduce investiții și rezolvă proiecte mari, un metrou, un canal navigabil, un inel de centură în regim de autostradă, chestii colosale. Funcționalitatea este a muncitorilor din regii și a ieșenilor care se spetesc ca să acopere, din contribuții, bugetul arhisuficient al Iașului pentru micile servicii. Funcționalitatea este a femeii de serviciu care spală casa scării și pe care o plătim la întreținere. Funcționalitatea sub Mihai Chirica este de fapt disfuncțională și falimentară.

- termoficarea Iașului e o temă prea gravă ca să ne mulțumim cu abordarea socialistă că dăm 30 milioane de euro/an de la buget ca să încălzim 20.000 de oameni și 100 de clădiri publice. Chirica e incapabil să admită că termoficarea este o cauză pierdută, care ne-a produs anul trecut o gaură de 11 milioane de euro (acoperită din bani publici și anume din Fondul de Rezervă) și care anul acesta va aduce un deficit de 15 milioane de euro, iar la anul de 20 milioane de euro. Adică hai să aruncăm tot bugetul Iașului de la balcon pentru o nebunie. Mihai Chirica n-o să vă spună niciodată că Veolia a plecat din Iași pentru că el, în 6 ani, n-a fost în stare să branșeze Copoul, așa cum a promis, desi, iată, în discurs, face mare caz de funcționalitate. Cei de la Veolia n-a plecat de proști, ci pentru că nu le-a adus Copoul, nu a inversat trendul debranșărilor și pentru că ponderea de 30% a certificatelor verzi în prețul de cost face imposibilă aceasta afacere. E moartă. E imposibil să rentabilizezi așa ceva. Or Chirica nu e capabil să gândească un plan inteligent de ieșire din marasm. Nu, el merge înainte cu socialismul înfloritor, ca Ceaușescu care a falimentat economia și apoi ne-a abandonat în blocurile-frigider.

Lunga mea expunere are o concluzie fermă: Iașul suferă acolo unde-i cel mai grav – la nivelul creierului din rândul elitelor. Și asta se vede. Lipsa vădită de inteligență înseamnă absorbție de doi lei și investiții de 50 de bani. Nu cred că organul de detecție a inteligenței e foarte dezvoltat în rândul alegătorilor, dar partidele locale ar trebui să iasă de sub dictatura unor lideri limitați intelectual și corupți. Sunt oameni inteligenți în partidele din Iași. Ei trebuie să iasă în față acum. Timpul s-a scurs. Chirica a spus ieri, involuntar, cu ochii încețoșați, că el vă părăsi ultimul această barcă. Iașul nu trebuie să fie o bărcuță care se duce la fund odată cu un bolovan îngreunat de hepatomegalie.

Article image
* Adevărata mafie este să-i dea PUZ lui Ghiocel Asimionesei și să-i refuze de doi ani autorizația celui care a cumpărat proiectul * Ce-a fost bun la avizare în PUZ, fix prin aceleași Comisii din Consiliul Local și aceleași Servicii din Primăriei, nu mai este bun la autorizare * Cumpărătorul PUZ-ului a dat în judecată Primăria. Lui Chirica nu-i pasă * Antologică este ședința CL în care s-a aprobat PUZ: Mihai Chirica, Florin ...
Autor Cezar Moraru Anchete 09 Septembrie 2021

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: