fbpx
 
Un deputat ex-AUR întreabă: Ce sunt liniile albe de pe cer și cine le pulverizează? Răspunsul ironic primit din partea AACR

Un deputat ex-AUR întreabă: Ce sunt liniile albe de pe cer și cine le pulverizează? Răspunsul ironic primit din partea AACR


Deputatul Mihai Lasca a solicitat Autorității Aeronautice Civile Române să i se explice ce sunt „liniile albe de pe cer", lăsate în urmă de avioane.

De asemenea, acesta a cerut Autorității să i se spună „care este scopul pulverizării acestora pe cerul României, precum și cine efectuează aceste pulverizări".

„Prin prezenta, în calitate de deputat, cât și de membru în Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții, ca urmare a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor României, VĂ SOLICIT să comunicați următoarele: mai mulți cetățeni mi-au trimis înregistrări video cu privire la faptul că pe cer, deasupra și în imediata apropiere a zonelor în care aceștia locuiesc, se aflau foarte multe 'linii albe cu o lungime considerabilă', care persistau ore întregi, fără a se disipa în anumite zone cu o putere deloc neglijabilă.

În consecință, vă solicit să comunicați dacă aveți cunoștință despre aceste 'linii albe de pe cer', ce reprezintă acestea și ce substanțe chimice conțin. De asemenea, vă solicit să comunicați scopul pulverizării acestora pe cerul României, precum și cine efectuează aceste pulverizări", se arată în interpelarea pe care Mihai Lasca a trimis-o către AACR la finalul lunii octombrie.

Parlamentarul a primit un răspuns ironic, scrie Știrile PRO TV. Mai exact, AACR l-a invitat să acceseze coduri QR, aluzie la conspirațiile potrivit cărora oculta mondială urmărește controlul populației prin codurile QR.

„Stimate domn,

Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră, transmisă prin corepondență electronică, înregistrată la AACR, și având în vedere îngrijorările cu privire la fenomenul contrails de care am luat la cunoștință, în scopul unei mai bune informări și cunoașteri, vă comunicăm că, la data de 13 octombrie 2022, AACR a publicat voluntar pe Facebook o serie de materiale menite să ajute la clarificarea acestui subiect.

Acestea pot fi accesate prin scanarea următoarelor coduri QR.

Vă mulțumim pentru atenția pe care o acordați în privința îngrijorărilor exprimate de cetățeni", a fost răspunsul oferit de AACR.

Deranjat de răspunsul pe care l-a primit, deputatul Mihai Lasca a revenit cu un e-mail plin de greșeli gramaticale transmis directorului general al AACR în care s-a arătat indignat de faptul că i s-a cerut să citească articole în limba engleză.

„Dle director, în România, în caz că nu ați citit art. 13 din Constituția României, limba oficială este limba română. Dacă nu doriți să formulați un răspuns în limba română Solicitării unui Deputat ales de Poporul Român în Parlamentul României vă pot trimite o coală de hârtie să vă scrieți demisia în LIMBA ROMÂNĂ. Dacă nu vă descurcați vă trimit un cetățean român să vă ajute să o scrieți. Până atunci VĂ SOLICIT A DOUA OARĂ să-mi comunicați DE URGENȚĂ:

- ce reprezintă 'liniile albe de pe cer' (chemtrails ȘI NU contrails) și ce substanțe chimice conțin;

- care este scopul pulverizării acestora pe cerul României, precum și cine efectuează aceste pulverizări".

În mediul online, liniile albe de pe cer lăsate în urmă de avioanele care zboară la mare înălțime au generat discuții aprinse în timpul pademiei de Covid-19.

Potrivit unei teorii a conspirației, virusul care cauzează Covid-19 ar fi fost pulverizat din avioane.

Teoria dârelor chimice (chemtrail, chemical trail) susține că unele dâre ce par a fi dâre de condens lăsate de aeronave militare si civile, ar conține agenți chimici sau biologici, pulverizați în mod deliberat în scopuri secrete.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: