fbpx
 
Ghinea (USR): Un fost secretar de stat din MIPE, care s-a prezentat ulterior drept colonel SRI, numit director general în MIPE după „un concurs trucat”

Ghinea (USR): Un fost secretar de stat din MIPE, care s-a prezentat ulterior drept colonel SRI, numit director general în MIPE după „un concurs trucat”


Cristian Ghinea (USR), fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), susține într-o postare pe Facebook că un fost secretar de stat în minister, care după demitere s-a prezentat drept colonel SRI și reprezentant al serviciului, urmează să fie angajat pe un post de director general în ministerul condus acum de Marcel Boloș.

Ghinea arată că, în calitate de ministru în guvernul Cîțu, a cerut ca Liliana Anghel să fie demisă din funcția de secretar de stat la MIPE pe care o ocupase în guvernul Ludovic Orban, funcție din care se ocupase de versiunea inițială a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Eliberarea din funcție a Lilianei Anghel s-a făcut abia după două luni, susține liderul USR, conform G4Media.

Acesta arată că peste câteva luni, „la consultări între instituții, doamna Anghel s-a prezentat ca fiind colonel SRI și reprezentând acest serviciu. Odată s-a întâmplat într-o întâlnire unde se discutau alternative pentru finanțarea unor propuneri ale SRI, pe care nu le-am finanțat din PNRR (Elicoptere. Cineva le promisese elicoptere din PNRR, care erau cu totul neeligibile, dar credeau că li se cuvin cumva). A doua era o consultare între instituții legată de sistemul informatic al PNRR. Eu nu am participat la nici una dintre ele, au fost secretari de stat și directori, oricum înțeleg că a fost multă stupoare că elicopterele SRI nu sunt în PNRR. Întâlnirile au avut loc în 23 iunie și 27 octombrie 2021, există tabele de prezență care pot fi cerute și zeci de oameni au auzit cum s-a prezentat, nu e vorba de zvonuri sau de informații clasificate”.

Ghinea susține că Liliana Anghel urmează să revină în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene ca director general în urma unui concurs pe care îl cataloghează trucat: ”Public asta pentru că azi, luni, 20 martie, de la ora 10, are loc la MIPE concursul trucat prin care Liliana Anghel urmează să fie instalată în funcția de director general al Direcției Programare din MIPE. Direcția Programare este sistemul nervos central al MIPE, locul unde se pregătesc deciziile despre cum se cheltuie banii pe mulți ani înainte și unde se fac evaluarile pe ce se duc banii acum. Este cea mai înaltă poziție tehnică din birocrația de fonduri europene. Pe lângă faptul că ea personal nu e potrivită pentru această poziție pentru că nu are habar de regulamente europene și are un comportament labil, este absolut scandalos că un colonel SRI face un du-te vino între minister și serviciul secret”.

 

Sursa: G4Media

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30