fbpx
 
Zeci de români, blocați ore întregi pe aeroportul din Antalya, fără să știe care a fost cauza întârzierii zborului

Zeci de români, blocați ore întregi pe aeroportul din Antalya, fără să știe care a fost cauza întârzierii zborului


Zeci de români au fost blocați, sâmbătă, 15 iunie 2024, timp de peste zece ore pe aeroportul din Antalya, fără a primi explicații clare cu privire la cauza întârzierii. Această situație nu este singulară, iar scandalurile cu români blocați pe aeroportul turcesc nu sunt rare.

Cursa către București, la care trebuiau să se îmbarce turiștii români, a suferit o întârziere de peste 10 ore, iar pasagerii au fost lăsați cu ochii în Soare, potrivit replicaonline.ro.

Compania aeriană nu a furnizat nicio informație, chiar dacă printre pasageri se aflau și copii mici. După o așteptare de peste zece ore, oamenii au reușit să ajungă la destinație abia după miezul nopții.

Aceasta nu este prima situație de acest gen. În urmă cu două luni, 180 de români au fost blocați timp de peste 12 ore în același aeroport, după ce zborul programat a fost anulat. Printre pasageri se aflau femei însărcinate, copii și bătrâni.

În anul 2011, o situație și mai gravă a avut loc, când peste 800 de turiști români au rămas blocați pe aeroportul din Antalya din cauza unei agenții de turism. Partenerul turc al agenției române de turism a intrat în incapacitate de plată, iar repatrierea românilor a fost pusă în pericol.

Agenția Națională a Agențiilor de Turism din România a intervenit și a reușit să rezolve situația, asigurând întoarcerea turiștilor în țară.

Persoanele blocate în Antalya au relatat și probleme cu cazarea, fiindu-le cerute garanții suplimentare pentru a putea înnopta la hoteluri. Agențiile de turism din România au fost nevoite să achite din nou costurile cazării către hotelurile din Antalya, conform Radio România Actualități.

 

Sursa: Adevărul


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31