fbpx
 
Șoseaua de centură a Iașului, un vis mult prea îndepărtat. Alexandria, Craiova și Caracal, obiective mult mai importante

Șoseaua de centură a Iașului, un vis mult prea îndepărtat. Alexandria, Craiova și Caracal, obiective mult mai importante


Șoseaua de centură a Iaşului nu va beneficia de fonduri europene în actualul exerciţiu bugetar european (2014 - 2020). Ministerul Transporturilor (MT) a ales să promoveze proiectele pentru variantele ocolitoare Tecuci, Mihăileşti, Târgu Mureş, Bacău şi două tronsoane aferente centurii Bucureşti.

 

Iaşul a fost așezat la coada priorităţilor MT, autorităţile centrale preferând în ultimii patru ani, să finanţeze centurile din Alexandria, Braşov, Craiova Sud, Carei, Târgu Jiu şi Caracal. Unele dintre acestea vor beneficia de fonduri pentru lucrări în continuare şi în perioada 2016 - 2020.

 

Cu bani de la bugetul de stat sunt în lucru variantele de ocolire Oradea, Rădăuţi şi Satu Mare.

 

O astfel de finanţare este promisă şi în cazul Iaşului, cu toate că, în cel puţin ultimii patru ani, fiecare guvern care s-a aflat la putere a invocat lipsa de fonduri din surse bugetare. În consecinţă, atât autorităţile centrale, cât şi şefii Direcţiei Regionale de Drumuri Naţionale Iaşi au vorbit despre promovarea unui proiect european, dar, în prezent, au revenit la ideea finanţării de la bugetul de stat, arată „Ziarul de Iași”.

 

Reprezentanţii MT spun că limitele bugetare anuale impuse de Ministerul Finanţelor, în perioada 2014 - 2016, nu au permis „introducerea în lista obiectivelor de investiţii a unor obiective noi în această perioadă“ ci doar „continuarea şi finalizarea lucrărilor începute în anii precedenţi“.

 

Până acum, Guvernul a finanţat doar realizarea a 14 km din şoseaua de centură a Iaşului, respectiv varianta Sud, iar lucrările au avut o valoare de peste 380 milioane lei (inclusiv TVA) şi s-au desfăşurat în perioada 2007 - 2012. În cadrul proiectului, mai trebuie realizate varianta de trafic greu (circa 20 km, 280 milioane lei) şi varianta trafic uşor cu penetraţie cartier Dacia (circa 8 km, 142 milioane lei).

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: